Pot folosi gunoi de grajd proaspăt la roșii?

Nu direct. Arde rădăcinile tinere, dă vegetație în exces în loc de fructe și aduce multe semințe de buruieni. Dacă ai doar gunoi proaspăt, împrăștie-l toamna și încorporează-l, ca să aibă iarna la dispoziție să fermenteze. La castraveți îl poți folosi doar ca pat cald, acoperit cu 15–20 cm de pământ.

Cât de des se dă maceratul de urzici?

La castraveți, la fiecare 10–14 zile, diluat 1:10, câte 0,5–1 l pe plantă. La roșii, de maximum două-trei ori pe sezon și doar în prima jumătate, pentru că azotul în plus întârzie coacerea și favorizează mana. Udă cu apă înainte și după aplicare.

Cenușa de lemn ajută la putregaiul apical al roșiilor?

Indirect și puțin. Pata neagră de la baza fructului apare de obicei din udare neregulată sau din exces de azot, nu din lipsa de calciu din sol. Uniformizează apa, pune mulci de 5–7 cm și moderează azotul; cenușa ajută mai ales prin potasiu și prin calciu, dar nu e un tratament.

Se pot amesteca cenușa și maceratul de urzici în aceeași găleată?

Nu. Cenușa e puternic alcalină și transformă azotul din macerat în amoniac, care se evaporă în câteva ore. Aplică-le separat, la cel puțin o săptămână distanță. Aceeași regulă se aplică și pentru gunoiul de pasăre.

Cum știu dacă am dat prea mult îngrășământ?

La roșii, semnele sunt tulpina neobișnuit de groasă, internodurile lungi, frunzele verzi-închis răsucite în jos și florile care cad fără să lege. Oprește orice fertilizare, udă doar cu apă două-trei săptămâni și dă o doză moderată de cenușă pentru a echilibra potasiul.

Ce fac dacă nu am gunoi de grajd deloc?

Compostul matur, 5 kg/m², plus 20–30 g de făină de oase în groapă și extract de cenușă în sezon acoperă necesarul. Diferența e la humus: compostul aduce mai puțină materie organică stabilă decât gunoiul, așa că adaugă un mulci de iarbă cosită sau paie, care se descompune pe parcurs și hrănește solul.

Îngrășământ natural la roșii și castraveți: doze clare

Dozele exacte pentru gunoi fermentat, compost, cenușă și maceratul de urzici, plus ce se dă separat la roșii și la castraveți.

Roșiile și castraveții stau adesea unul lângă altul în solar, dar mănâncă diferit. Castravetele crește repede, face frunză mare și cere azot tot sezonul. Roșia, dacă îi dai prea mult azot, îți face tulpini groase ca degetul și nici o roșie legată. Aceeași găleată de macerat, turnată la amândoi în aceeași doză, ajută unul și strică celălalt. De aici pornește toată discuția despre doze.

Ce cere roșia și ce cere castravetele

Pentru un kilogram de roșii, planta scoate din sol de aproximativ trei ori mai mult potasiu decât azot. Potasiul face zahărul, culoarea și pereții fructului; lipsa lui se vede în roșii care se coc neuniform, cu umeri verzi-gălbui care rămân tari. Azot îi trebuie mult doar până la prima inflorescență legată, după care îl reduci.

Castravetele e altfel. Are rădăcini superficiale, în primii 20–25 cm de sol, și o masă de frunze uriașă raportat la recoltă. Cere azot constant, în doze mici, și apă fără pauze. Dacă îl lași o săptămână flămând, pune fructe strâmbe, îngustate la codiță, sau le avortează de tot.

pH-ul contează mai mult decât crede lumea: 6,0–6,8 pentru roșii, 6,5–7,0 pentru castraveți. Pe sol acid, potasiul și fosforul din compost rămân blocate — degeaba mai adaugi.

Ce se pune în sol înainte de plantare

Baza se face din toamnă sau, cel târziu, cu trei săptămâni înainte de plantat. Gunoi de grajd bine fermentat (cel puțin 6–8 luni de grămadă, fără miros de amoniac, sfărâmicios): 4–6 kg/m², împrăștiat și încorporat la 20–25 cm. Pe sol nisipos poți urca la 8 kg/m², pe argilă grea nu are rost să treci de 5.

Gunoiul proaspăt nu are ce căuta la roșii. Arde rădăcinile tinere, dă vegetație exagerată și, în plus, aduce semințe de buruieni care încolțesc toate în același timp. La castraveți se acceptă doar sub forma clasică de „pat cald": un strat de 20 cm de gunoi proaspăt, acoperit cu 15–20 cm de pământ amestecat cu compost, făcut în aprilie. Rădăcina nu ajunge la el decât după ce s-a răcit.

Compostul matur, cernut, se dă 3–5 kg/m² la pregătirea terenului, plus un pumn bun (200–300 g) în groapa de plantare, amestecat cu pământul, nu lăsat ca strat curat sub rădăcină.

În groapă mai poți pune o lingură rasă de cenușă de lemn și, dacă ai, 20–30 g de făină de oase — fosforul de acolo se eliberează lent și prinde exact perioada de înflorire. Amestecă-le cu pământ, altfel rădăcina atinge o concentrație prea mare și se oprește.

Cât conține fiecare și în ce doză se dă

Îngrășământ	Ce aduce, în principal	Doza	Când
Gunoi de grajd fermentat (bovine)	0,5% N, 0,3% P, 0,6% K + humus	4–6 kg/m²	Toamna sau 3 săptămâni înainte de plantare
Mraniță (gunoi de 2–3 ani)	Azot puțin, structură foarte bună	2–4 kg/m² sau 0,5 l/groapă	La pregătire și la plantare
Compost matur de grădină	0,5–1% N, potasiu moderat, microelemente	3–5 kg/m²	Primăvara, încorporat
Gunoi de pasăre uscat	3–4% N, 2–3% P — cel mai concentrat	200–300 g/m², o dată	Cu 3–4 săptămâni înainte de plantare
Cenușă de lemn	5–8% K, 20–30% calciu, fără azot	100–150 g/m² pe sezon	Primăvara și la legarea fructelor
Macerat de urzici, diluat 1:10	Azot, fier, microelemente	0,5–1 l/plantă	La 10–14 zile, iunie–iulie
Macerat de tătăneasă, diluat 1:15	Potasiu, puțin azot	0,5–1 l/plantă	De la prima inflorescență legată
Făină de oase	12–15% P, calciu	20–30 g/groapă	La plantare

Procentele sunt orientative pentru material uscat — un gunoi ținut în ploaie, descoperit, pierde jumătate din azot și o parte din potasiu, care se spală. De aceea grămada se ține acoperită, nu neapărat pentru miros.

Maceratul de urzici: rețeta și unde se greșește

Cum se face

1 kg de urzici verzi, tăiate înainte de a face sămânță, la 10 litri de apă. Într-un vas de plastic, nu de metal. Lași la umbră, amesteci o dată pe zi. Vara, la 25 °C, fermentația se termină în 7–10 zile; la 15 °C poate dura trei săptămâni. E gata când nu mai face spumă la amestecat și mirosul devine greu, dar stabil.

Strecori și folosești în maximum două luni. La udat diluezi 1 parte macerat la 10 părți apă. Pentru stropit pe frunze, 1:20 — mai concentrat pătează frunza.

Cine îl primește și cât

Castravetele suportă maceratul de urzici din două în două săptămâni, tot sezonul, 1 litru de soluție diluată pe plantă. Roșia îl primește de două ori, maximum trei: o dată la 10–14 zile după plantare, o dată când prima inflorescență e legată. Apoi treci pe potasiu.

Greșeala comună: se toarnă maceratul pe pământ uscat. Udă întâi cu apă simplă, apoi dă îngrășământul, apoi mai treci cu puțină apă. Altfel arzi rădăcinile fine.

Cenușa de lemn: cât, când și cu ce nu se amestecă

Cenușa e cel mai bun potasiu gratuit, dar are două limite. Prima: ridică pH-ul. Dacă solul tău are deja pH peste 7,2 — se întâmplă des pe soluri calcaroase, în Dobrogea sau în zonele cu apă foarte dură — cenușa face mai mult rău decât bine, pentru că blochează fierul și manganul. Frunzele tinere se îngălbenesc între nervuri și lumea dă vina pe boli.

A doua: nu o amesteca niciodată cu gunoi de pasăre, cu urină sau cu macerate proaspete. Alcalinitatea transformă azotul în amoniac, care se evaporă. Pierzi exact ce voiai să dai. Le dai la interval de cel puțin o săptămână.

Doza: 100–150 g/m² pe sezon, adică vreo 2–3 linguri la plantă, împrăștiate în jur și încorporate superficial cu grebla. Sau, mai uniform, un extract: 200 g cenușă în 10 l apă, lași 24 de ore, amesteci și uzi cu 0,5 l pe plantă. Doar cenușă de lemn curat — cea din PAL, lemn vopsit, hârtie lucioasă sau cărbune conține metale și nu se pune în grădină.

Gunoiul de pasăre — puternic și ușor de greșit

Are de șase-șapte ori mai mult azot decât cel de vacă. Uscat, se dă 200–300 g/m², o singură dată, cu trei-patru săptămâni înainte de plantare, încorporat. Nu se pune în groapă, nici în contact direct cu rădăcina.

Varianta lichidă: 1 kg de gunoi de pasăre în 10 l de apă, lași 5–7 zile să fermenteze, apoi diluezi de 20 de ori — o cană de macerat la o găleată de 10 l. Dai 0,5 l pe plantă. La castraveți, de două ori pe sezon. La roșii, o dată, în prima lună. Peste asta, faci frunziș.

Ce nu funcționează, deși se recomandă peste tot

Cojile de ou pentru putregaiul apical. Sunt carbonat de calciu într-o formă care se descompune în luni sau ani, în funcție de pH. Pata neagră de la baza roșiei apare aproape totdeauna din udare neregulată — pământ uscat, apoi inundat — sau din exces de azot, nu din lipsă de calciu în sol. Uniformizează apa și pune mulci; asta rezolvă mai mult decât orice coajă pisată.
Drojdia. Hrănește temporar microflora solului, dar nu aduce azot, fosfor sau potasiu. După ce se consumă zahărul, nu rămâne nimic. Nu strică, doar că nu e îngrășământ.
Cojile de banană. Au potasiu, dar o coajă proaspătă cântărește 30–40 g și e 90% apă. Ai nevoie de câteva kilograme pe metru pătrat pentru un efect măsurabil. Ajung la loc în compost, nu îngropate lângă plantă, unde mucegăiesc și atrag muște.
Zerul și laptele diluat. Pe frunze au un efect slab de limitare a unor ciuperci și a virozelor transmise mecanic. Ca hrană, nu contează. Dacă le dai prea des în sol, în căldură se acresc și miros.
Zahărul, pastele de dinți, aspirina. Nu.

Calendarul, de la plantare la ultima recoltă

Primele 10–14 zile după plantare nu dai nimic. Planta își face rădăcini și, dacă găsește hrană din belșug la suprafață, nu coboară. Uzi rar și abundent, nu des și puțin.

La roșii: prima fertilizare cu azot (macerat de urzici 1:10) la două săptămâni după plantare. A doua, când prima inflorescență are fructe de mărimea unei nuci — de aici trece pe potasiu: extract de cenușă sau macerat de tătăneasă, la fiecare 12–14 zile, alternând cu udare simplă. În august, pe roșiile din câmp, oprești azotul complet; altfel întârzie coacerea și crește riscul de mană.

La castraveți: din a treia săptămână, la 10–14 zile, macerat de urzici alternat cu extract de cenușă. Prima recoltă e momentul în care consumul sare brusc — dacă ai văzut fructe care se subțiază la codiță și rămân butucănoase la capăt, e semn de potasiu insuficient, dă extract de cenușă și mărește udarea.

În zonele de munte și de deal înalt, unde sezonul e cu 3–4 săptămâni mai scurt, comprimi programul: mai puține fertilizări, dar ultima cu cel puțin o lună înainte de primele nopți reci, ca planta să nu intre în septembrie cu vegetație fragedă.

Cum arată excesul și cum arată lipsa

Prea mult azot, la roșii: tulpină groasă, internoduri lungi, frunze verzi-închis răsucite în jos ca o gheară, flori care cad fără să lege. Dacă vezi asta, oprești orice fertilizare, uzi doar cu apă două-trei săptămâni și, dacă poți, dai o doză de cenușă.

Lipsă de potasiu: marginea frunzelor bătrâne se usucă și se brunifică, fructele se coc pătat, cu zone tari. Lipsă de magneziu (frecventă după multe doze de cenușă): îngălbenire între nervuri pe frunzele de la bază, nervurile rămân verzi. Se corectează cu sare amară, 20 g în 10 l apă, pe frunze — nu e „natural" în sensul strict, dar e singura soluție rapidă.

La castraveți, frunzele mari cu marginea îndoită în sus și fructe amare înseamnă aproape totdeauna secetă combinată cu potasiu puțin, nu boală.

Cât te costă

Gunoiul de grajd fermentat, luat direct de la o gospodărie, costă 200–500 lei remorca de circa 1,5–2 m³, cu transportul, în funcție de distanță și de zonă; în saci de 40–50 l la magazin, 15–30 lei sacul, adică de câteva ori mai scump la volum. Pentru 20 m² de solar îți trebuie aproximativ 100 kg — cam 200 de litri de material.

Cenușa și urzicile sunt gratuite. Compostul propriu, la fel, dacă ai unde. Făina de oase costă 25–40 lei la punga de 1 kg și îți ajunge pentru 30–40 de plante. Cu vreo 150 de lei pe an acoperi hrana pentru un solar mic, cap-coadă, fără să cumperi nimic lichid la flacon.