Trandafiri: tăiere, stropire și bolile frecvente

Problemele trandafirilor vin de obicei din trei locuri: tăierea făcută la momentul greșit sau prea scurt la soiul greșit, frunzele care stau ude ore întregi și frunzele bolnave lăsate să ierneze sub tufă. Le rezolvi pe toate trei fără mult efort. Restul, adică stropirile, doar completează ce faci cu foarfeca și cu grebla.

Când tai trandafirii, după zonă

Tăierea principală se face primăvara, după gerurile mari, când mugurii (ochii) încep să se umfle. Semnul pe care îl folosesc grădinarii de mult timp e înfloritul forsiției. La câmpie, în Bărăgan, Banat sau Oltenia, cade de obicei la sfârșitul lui martie. La deal vine în prima jumătate a lui aprilie. La munte și în depresiunile reci din Transilvania, spre sfârșitul lui aprilie.

Dacă tai prea devreme, într-un februarie blând, ochii pornesc, iar o brumă de -5 °C îi arde. Tai a doua oară și pierzi una-două săptămâni de înflorire. Dacă tai prea târziu, când lăstarii au deja 10 cm, planta a consumat rezerve pe creștere pe care o arunci.

Înainte de tăiere desfaci mușuroiul de pământ pus toamna. Fă-o treptat, în 2–3 zile, pe cer acoperit, ca scoarța care a stat sub pământ să nu se pârlească la soare.

Toamna nu se face tăierea principală. Lemnul tăiat în noiembrie degeră de la tăietură în jos, de obicei 5–15 cm, și primăvara oricum tai din nou.

Cât tai, după tipul de trandafir

Ordinea e aceeași la toate: întâi scoți lemnul mort (maro, uscat și în interior), apoi ramurile cu pete brun-violacee pe scoarță, apoi pe cele care se încrucișează sau cresc spre centrul tufei, apoi tot ce e mai subțire decât un creion. Abia la sfârșit scurtezi ce a rămas.

Cea mai frecventă greșeală din tabel: urcătorii cu o singură înflorire tăiați scurt primăvara, ca un teahibrid. Ei înfloresc pe lemnul crescut anul trecut. Dacă îl tai, nu mai ai flori în anul acela.

Tăietura: unde, cum și cu ce

Folosește o foarfecă bypass, cu lame care trec una pe lângă alta. Foarfeca cu nicovală strivește ramura, iar țesutul strivit se usucă și intră boala. Pentru ramuri mai groase de 1,5 cm treci la foarfeca cu brațe lungi sau la un fierăstrău mic de pomi.

• Tai la 5 mm deasupra unui ochi orientat spre exterior, ca lăstarul nou să crească în afară și centrul tufei să rămână aerisit.
• Înclini tăietura la 45°, cu partea joasă pe partea opusă ochiului, ca apa să nu se scurgă peste el.
• Te uiți la măduvă: albă-verzuie înseamnă lemn sănătos, maro înseamnă că tai mai jos, până dai de alb.
• Ștergi lama cu alcool de 70% între tufe și obligatoriu după ce ai tăiat o ramură bolnavă.

Un ciot de 2 cm lăsat deasupra ochiului se usucă până la ochi și deseori mai jos. O tăietură prea apropiată, la 1–2 mm, usucă ochiul. Pe tăieturile obișnuite nu se pune nimic. La cele de peste 2 cm, părerile sunt împărțite: unii pun mastic, alții lasă lemnul să se închidă singur. La trandafir, diferența e mică.

Lăstarii sălbatici din portaltoi

Aproape toți trandafirii din comerț sunt altoiți pe măceș. Lăstarii care ies de sub umflătura de la bază (punctul de altoire) sau direct din rădăcină sunt ai măceșului. Au de obicei frunze mai mici și mai mate, ghimpi mai deși și cresc mult mai viguros. Faptul că au 7 foliole în loc de 5 nu e o regulă sigură, pentru că unele soiuri au și ele 7.

Nu-i tăia la nivelul solului. Dezvelește pământul până vezi de unde pornesc și smulge-i în jos. Tăiați, dau din nou din ochii rămași la bază. Lăsați 2–3 ani, măceșul preia tufa și soiul dispare.

Tăierile de vară și pregătirea de toamnă

Florile trecute se taie deasupra primei frunze întregi, cu 5 foliole, de sub floare. Dacă vrei o tufă mai compactă, tai mai jos, deasupra celei de-a doua sau a treia. La floribunda tai tot buchetul odată, nu floare cu floare. Noua înflorire vine după 5–7 săptămâni, în funcție de soi și de căldură.

Lăstarii orbi, care cresc fără boboc, îi scurtezi la jumătate. De obicei pornesc din nou, de data asta cu floare.

Spre sfârșitul verii oprește tăierea florilor și îngrășămintele cu azot. La câmpie, din a doua jumătate a lui august. La munte, de la mijlocul lui august. Lemnul trebuie să se maturizeze înainte de ger, iar lăstarii noi porniți în septembrie degeră aproape sigur.

După primele brume:

1. Scurtezi ramurile foarte lungi la 60–80 cm, ca vântul să nu zgâlțâie tufa și să nu-i slăbească rădăcinile.
2. Aduni toate frunzele de sub tufă și pe cele rămase bolnave pe ramuri.
3. Faci un mușuroi de 20–25 cm la bază, cu pământ adus din altă parte a grădinii sau cu compost. Nu scormoni pământul de lângă rădăcini.
4. În zonele unde coboară sub -20 °C, învelești urcătorii și trandafirii pe tulpină cu pânză de protecție. Folia de plastic nu e bună, pentru că sub ea se strânge condens și lemnul mucegăiește.

Calendarul stropirilor

Cuprul e pentru lemnul gol. Pe frunzele tinere de trandafir poate lăsa pete și arsuri, mai ales pe vreme rece și umedă, așa că în vegetație treci la fungicidele de pe etichetă. Dacă folosești sulf, nu-l aplica pe caniculă și nici la mai puțin de 2–3 săptămâni după un tratament cu ulei, pentru că arde frunzele.

Ca ordin de mărime, un sezon de stropiri pentru 10 tufe costă de obicei 80–200 lei în produse, în funcție de cât de ploioasă e vara. La asta se adaugă o singură dată un pulverizator de 5 l, cam 60–200 lei.

Cum stropești fără să arzi frunzele și fără să omori albinele

Alege o zi fără vânt, cu 12–25 °C și fără ploaie în următoarele 4–6 ore. Timpul exact de uscare îl găsești pe etichetă. Stropește dimineața, după ce s-a ridicat roua, sau seara. În secetă, udă tufele cu o zi înainte: o plantă ofilită se arde mult mai ușor.

• Udă și dosul frunzelor. Acolo stau rugina, acarienii și o parte din păduchi.
• Stropește până apar picături fine pe toată frunza, nu până curge de pe ea. O tufă de 1 m ia cam 150–250 ml de soluție.
• Prepară doar cât folosești în ziua aceea. Soluția rămasă de azi pe mâine își pierde din efect.
• Nu pune același fungicid de 5–6 ori la rând. Ciupercile se obișnuiesc și tratamentul nu mai prinde. Alternează produse cu substanțe active diferite.
• Ține un pulverizator separat de cel pentru erbicide. Urmele de erbicid rămase în rezervor ard sau deformează trandafirii, oricât l-ai clăti.

Insecticidele nu se dau pe flori deschise în timpul zilei. Dacă trebuie, stropește seara, după ce albinele s-au retras, și numai cu produse care permit asta pe etichetă. Poartă mănuși de nitril, ochelari și mâneci lungi. Ține copiii și animalele departe până se usucă frunzele. Dacă ți-a intrat soluție în ochi, clătește 15 minute cu apă curgătoare. Dacă apar amețeli, greață sau iritații puternice, sună la 112 și ține eticheta la îndemână.

Pentru grădina de acasă cumperi produse destinate utilizatorilor neprofesioniști. Doza, numărul maxim de aplicări și culturile permise sunt scrise pe etichetă. Nu le amesteca între ele după ureche.

Bolile frecvente și cum le recunoști

Pătarea neagră, cea care golește tufele în august

E boala pe care o vei vedea cel mai des. Sporii iernează pe frunzele căzute și pe ramuri, iar primăvara sar pe frunzele noi cu stropii de ploaie sau de la udat. O frunză care are deja pete nu mai poate fi vindecată de niciun produs. Fungicidul protejează doar frunzele care urmează.

De aici vine și ordinea în care lucrezi: rupi frunzele pătate, aduni ce a căzut și abia apoi stropești. O tufă care rămâne fără frunze în august înflorește slab în anul următor și suportă mai greu gerul.

Mana se confundă des cu ea. Diferența se vede la pete: la mană sunt colțuroase, mărginite de nervuri, și nu au marginea zdrențuită. Contează să le deosebești, pentru că unele fungicide bune pentru pătarea neagră nu fac mare lucru împotriva manei.

Ce valorează remediile de casă

• Bicarbonatul de sodiu (5 g la 1 l apă, cu 2–3 picături de săpun lichid neutru) ajută puțin, preventiv, la făinare. Pe soare puternic arde frunzele, iar sodiul se strânge în sol dacă îl folosești toată vara.
• Bicarbonatul de potasiu se vinde ca produs pentru făinare și e varianta mai sigură.
• Laptele diluat (o parte la nouă părți apă): pentru făinare, părerile sunt împărțite. La pătarea neagră nu ajută.
• Macerații de usturoi sau coada-calului au efect preventiv slab. Nu opresc o boală deja instalată.

Dăunătorii care se confundă cu bolile

Afidele (păduchii verzi) stau în colonii pe vârfuri și pe boboci, iar frunzele de sub ele devin lipicioase. Un jet puternic de apă scoate mare parte din ei. Dacă revin, folosește săpun potasic de 2%, adică 20 g la 1 l apă. Dacă vezi larve de buburuză, cenușii cu pete portocalii, nu stropi cu insecticid: în câteva zile termină ele treaba.

Păianjenul roșu apare în iulie–august, pe căldură și secetă. Frunzele capătă puncte gălbui, apoi un aspect argintiu, iar pe dos se vede o pânză fină. Insecticidele obișnuite nu-l omoară, în schimb omoară insectele care îl mănâncă, așa că atacul se agravează după ele. Stropește cu apă pe dosul frunzelor seara, iar la atac mare folosește un acaricid.

Frunzele răsucite pe lungime, în mai, sunt de obicei lucrarea unei viespi mici a trandafirului, care își depune ouăle în ele. Rupe-le și aruncă-le. Nu e nevoie de stropit.

Petalele cu margini maronii și pete, mai ales la soiurile albe și roz, sunt semn de tripși. Gândacul verde metalic care roade florile se strânge dimineața cu mâna, când e amorțit.

Frunzele galbene fără nicio pată nu sunt o boală. Cauza e seceta, apa în exces sau, pe solurile calcaroase, lipsa de fier. În cazul fierului, frunzele tinere se îngălbenesc, iar nervurile rămân verzi.

Ce reduce bolile mai mult decât stropirea

Un trandafir pus la umbră, în colțul fără aer al curții, se îmbolnăvește oricât l-ai stropi. Pune-l la cel puțin 6 ore de soare, de preferat dimineața, când soarele usucă roua.

• Lasă distanță între tufe: 50–60 cm la teahibrizi, 40–50 cm la floribunda, 80–100 cm la arbustivi.
• Udă la bază, dimineața. În secetă dai 10–15 l pe tufă o dată pe săptămână, nu câte puțin în fiecare seară.
• Pune 5 cm de mulci (scoarță, compost, frunze sănătoase tocate). Mulciul oprește stropii de ploaie să ridice sporii de pe sol pe frunze.
• Nu exagera cu azotul. Frunzele moi, crescute repede, sunt primele atacate.
• Când cumperi, caută soiuri declarate rezistente la boli. Soiurile testate în Germania poartă eticheta ADR. Unele soiuri vechi de teahibrizi, mai ales cele galbene și portocalii, au reputația că se pătează ușor.

Dacă o tufă se îmbolnăvește în fiecare an, deși le faci pe toate, e mai ieftin s-o înlocuiești cu un soi rezistent decât s-o stropești la zece zile o viață.