Pot ascuți uneltele de grădină cu flexul?

Sapa și cazmaua, da, dacă apeși ușor, ții discul pe metal câteva secunde și răcești lama în apă des. Foarfecele și coasa, nu: muchia lor subțire se încălzește în câteva secunde, se învinețește și își pierde călirea. După asta nu mai ține tăișul.

Cât de des trebuie bătută coasa?

La iarbă moale, o bătută ține de obicei o zi de cosit. La iarbă tare, cu pietre și mușuroaie, poate fi nevoie de două pe zi. Semnul clar e când cutea nu mai ajută decât câteva minute după fiecare ascuțire.

De ce foarfeca strivește ramura deși am ascuțit-o?

De obicei pentru că ai pilit și partea plată a lamei sau pentru că șurubul central e prea slăbit, iar lamele nu se mai ating la tăiere. Verifică dacă partea plată e dreaptă și strânge piulița până dispare jocul. Dacă lama e îndoită lateral, foarfeca rareori se mai repară bine.

Ce cute aleg pentru coasă?

Dacă ai una singură, ia o cute de granulație medie, care ascute repede, dar nu lasă muchia zgâriată. Cea aspră e utilă după o piatră sau la început de zi, cea fină pentru retușuri. Indiferent de tip, ține-o tot timpul udă în toc.

Merită să ascut o sapă nouă?

Da, de cele mai multe ori. Multe sape noi vin cu muchia groasă sau doar vopsită peste, fără un tăiș propriu-zis. Câteva minute cu pila la 30–40° fac diferența încă de la primul strat de pământ.

Cu ce ung lamele după ascuțire?

Cu ulei mineral subțire, de mașină de cusut sau de arme, într-un strat foarte fin. Uleiul de gătit devine lipicios în câteva săptămâni și adună praf. Pe cozile de lemn merge ulei de in, o dată pe an.

Ascuțirea uneltelor de grădină: foarfece, sapă, coasă

Cu ce unghi se ascute fiecare unealtă, cu ce scule, cum se bate coasa și ce greșeli strică oțelul definitiv, ca să tai și să sapi cu jumătate din efort.

O foarfecă tocită nu taie ramura, o strivește. Rana rămâne zdrențuită, se usucă greu și pe acolo intră ciupercile. Sapa tocită sare din pământ în loc să intre, iar coasa tocită culcă iarba fără s-o taie. Toate trei se repară cu o pilă, o piatră și o oră de lucru, dacă știi unde să pui scula și, mai ales, unde să n-o pui.

Ce scule îți trebuie

Nu ai nevoie de un atelier. Pentru o gospodărie obișnuită ajunge:

o pilă plată, tăietură medie, 200–250 mm lungime, pentru sapă, cazma și sape mici (30–60 lei);
o pilă sau o piatră diamantată mică, de buzunar, pentru foarfece (25–70 lei);
o cute pentru coasă, naturală sau sintetică, cu un toc în care ții apă (20–50 lei);
ciocan și nicovală de bătut coasa, dacă ai coasă (80–200 lei setul; un ciocan vechi de la bunici face cât unul nou);
o perie de sârmă sau lână de oțel, alcool, ulei mineral subțire, cârpe;
mănuși groase și, ideal, o menghină.

Prețurile depind mult de unde cumperi: în târguri și pe la fierari găsești cute și ciocane mai ieftine decât în magazinele mari.

Unealtă	Unghiul tăișului	Cu ce se ascute	Cât de des
Foarfecă de grădină cu lame încrucișate (bypass)	20–25°, pe o singură parte	pilă diamantată, piatră	la începutul sezonului + retuș după tăieri mari
Foarfecă cu nicovală	20–25°, pe ambele părți ale lamei	pilă diamantată	la începutul sezonului
Foarfecă de gard viu	30–40°	pilă plată fină, piatră	o dată pe an, mai des la tuia și buxus
Sapă	30–40°	pilă plată	când muchia se rotunjește; în pământ cu pietre, chiar zilnic
Cazma (hârleț)	40–45°	pilă plată	o dată-de două ori pe sezon
Coasă	muchie subțiată prin bătut, apoi cute	ciocan, nicovală, cute	cute la 10–15 minute, bătut la o zi de lucru

Greșeala care strică oțelul: căldura

Lama unei unelte bune e călită. Dacă o încălzești peste 200–250 °C, își pierde duritatea și nu mai ține tăișul oricât ai ascuți-o după aceea.

Asta se întâmplă aproape mereu cu flexul sau cu polizorul de banc. Discul se învârte repede, muchia e subțire, iar în câteva secunde metalul se colorează în galben-pai, apoi în albastru. Culoarea albastră înseamnă că acolo oțelul e moale. Pe sapă mai treci, că pierzi un milimetru și refaci tăișul cu pila. Pe foarfecă și pe coasă, nu.

Dacă totuși folosești polizorul, de exemplu pentru o sapă cu crestături adânci de la pietre:

apasă ușor și ține discul pe metal 2–3 secunde, nu mai mult;
ține lângă tine o găleată cu apă și răcește lama după fiecare trecere;
oprește-te cu 1–2 mm înainte de muchia finală și termină cu pila.

Coasa nu se ascute niciodată cu flexul. Nici cu pila, pe termen lung: pila îngroașă muchia cu fiecare ascuțire, iar după un sezon lama devine groasă și nu mai poate fi bătută.

Foarfeca de grădină

Desfaci și cureți

Desfă șurubul central și scoate arcul. Dacă șurubul e prins, pune o picătură de degripant și lasă-l zece minute. Ține minte ordinea șaibelor; o poză cu telefonul ajută.

Seva uscată se ia cu o cârpă înmuiată în alcool sau cu lână de oțel. Rugina, cu peria de sârmă. Nu sări peste curățat: pila alunecă pe sevă și nu mai simți unde lucrezi.

Ascuți doar teșitura

La foarfeca bypass, lama care taie are o parte teșită și una perfect plată. Se ascute numai partea teșită, urmând unghiul din fabrică, de obicei 20–25°. Partea plată trebuie să rămână plată, altfel lamele nu se mai ating la tăiere și foarfeca începe să îndoaie ramura între ele.

Prinde lama în menghină, cu teșitura în sus, între două bucăți de lemn ca să nu zgârii.
Așază pila pe teșitură, ca să stea pe toată lățimea ei. Uită-te din lateral: dacă se vede lumină sub pilă la muchie, unghiul e prea mic; dacă se vede în spate, e prea mare.
Trage pila dinspre spatele lamei spre muchie și, în același timp, de la baza lamei spre vârf, urmând curba. Pila taie doar la împingere; pe retur o ridici.
Fă 10–20 de treceri, până simți cu degetul, pe partea plată, o bavură fină de-a lungul întregii muchii.
Scoate bavura cu o singură trecere, ținând pila sau piatra perfect culcată pe partea plată.

Contralama, cea groasă cu cârlig, nu se ascute. Doar o cureți.

Foarfeca cu nicovală

Aici lama are teșitură pe ambele părți și se oprește pe o placă plată, de obicei din aluminiu sau oțel moale. Ascuți lama pe ambele fețe, cu același număr de treceri pe fiecare, ca muchia să rămână pe mijloc. Placa nu se pilește; dacă e adâncită de la lamă, se schimbă, iar la multe modele se găsește ca piesă separată.

Foarfeca de gard viu

Ambele lame au teșitură și se ascut amândouă, fiecare pe partea ei teșită, cu unghi mai mare, 30–40°. Unghiul mic aici e o greșeală: muchia subțire se ciupește în primele ramuri de tuia. Ia cu pila toată lungimea dintr-o mișcare, nu doar porțiunea de la mijloc unde tai cel mai mult, altfel lama capătă o burtă și lamele nu se mai întâlnesc la vârf.

Montajul

Unge șurubul și arcul cu o picătură de ulei. Strânge piulița până lamele alunecă una pe alta fără joc, dar fără să trebuiască să forțezi. Prea strâns, obosești mâna; prea larg, ramura intră între lame.

Sapa

Sapa nu trebuie să fie ca briciul. O muchie foarte subțire se îndoaie sau se ciupește la prima piatră. Ce vrei e o muchie dreaptă, fără rotunjire, la 30–40°.

Teșitura se face pe fața dinspre coadă, cea care se vede când ții sapa în mână. Fața dinspre pământ rămâne plată.

Spală pământul și lasă sapa să se usuce.
Prinde lama în menghină sau sprijin-o pe un butuc, cu coada sub picior.
Pilește dinspre corpul lamei spre muchie, cu mișcări lungi, pe toată lățimea, ca muchia să rămână dreaptă. Colțurile se tocesc primele; nu insista pe mijloc.
Scoate bavura cu o trecere pe fața de dedesubt.

Cazmaua se ascute la fel, cu unghi ceva mai mare, 40–45°, pentru că o împingi cu piciorul și dă în rădăcini și pietre. Sapa mică de prășit poate fi ceva mai ascuțită, 25–30°, dacă lucrezi în pământ afânat, fără pietre.

În pământ argilos și curat, o ascuțire ține o lună. În pământ cu pietriș, cum e pe multe terenuri de deal sau în curțile cu umplutură de construcție, poate ține o zi. Acolo merită să ai pila în buzunar.

Coasa: bătutul și cutea

La coasă sunt două operații diferite și le încurcă mulți. Bătutul subțiază muchia, lovind-o pe nicovală, fără să ia din metal. Cutea doar netezește și ascute muchia deja subțiată. Fără bătut, cutea nu face mare lucru: ascuți o muchie groasă care se tocește în câteva minute.

Bătutul coasei

Nicovala se bate într-un butuc sau direct în pământ tare, ca să nu se miște. Te așezi cu ea între picioare și sprijini lama pe ea, cu muchia spre tine.

Pornește de la călcâiul coasei, partea dinspre coadă, și mergi spre vârf.
Lovește cu fața plată a ciocanului, ușor și des, pe o fâșie de 2–4 mm de la muchie spre interior. Fiecare lovitură o acoperă pe jumătate pe cea dinainte.
Nu lovi pe muchia însăși; acolo metalul fisurează.
Mută lama încet, cu mâna stângă, câțiva milimetri la fiecare 2–3 lovituri.
Fă 2–3 treceri pe toată lungimea. La final, muchia trebuie să fie subțire, uniformă, fără valuri.

Sunetul te ajută. Un sunet clar, egal, înseamnă că lama stă bine pe nicovală. Unul surd înseamnă că e prea departe de muchie sau că nicovala se mișcă.

Există și nicovale cu două capace, unde pui coasa în ghidaj și lovești un capac cu ciocanul obișnuit. Pentru cine nu a bătut niciodată coasa, sunt mai iertătoare: unghiul e dat de capac, nu de mâna ta. Rezultatul e puțin mai gros decât la bătutul de mână, dar o muchie groasă și egală e mai bună decât una subțire și cu valuri.

Cât de des? La iarbă moale de luncă, o bătută ține o zi de cosit. La iarbă tare, pe răzoare, cu mușuroaie și pietre, poate fi nevoie de două pe zi. Când cutea nu mai ajută după 4–5 minute de cosit, e timpul.

Cutea în timpul cositului

Cutea se ține udă tot timpul, de aceea stă în toc cu apă, la brâu. Cutea uscată se îmbâcsește și zgârie.

Șterge lama de iarbă cu un smoc de iarbă uscată.
Sprijină vârful coasei în pământ, cu muchia în sus și spre tine. Ține mâna stângă în spatele lamei, niciodată în fața muchiei.
Pune cutea aproape culcată pe lamă, la un unghi mic, și trage de la călcâi spre vârf, în diagonală, alternând o trecere pe o parte și una pe cealaltă.
6–10 treceri pe fiecare parte ajung.

Repetă la fiecare 10–15 minute de cosit sau când simți că trebuie să tragi mai tare de coasă. Așteptarea până se tocește de tot e o greșeală: o refaci mai greu decât o întreții.

Cutea sintetică aspră merge pentru început de zi sau după o piatră. Cea naturală sau sintetică fină dă un tăiș mai bun pe parcurs. Dacă ai una singură, ia-o de granulație medie.

Cum verifici dacă e ascuțit

Lumina. Ține unealta cu muchia spre un bec sau spre soare. O muchie tocită se vede ca o linie subțire și strălucitoare. Una ascuțită nu reflectă nimic. Punctele strălucitoare rămase îți arată exact unde mai trebuie lucrat.
Hârtia. Foarfeca de grădină trebuie să taie o foaie de ziar curat, până în vârf, fără s-o rupă sau s-o prindă între lame.
O ramură verde de 1 cm. Tăietura trebuie să fie netedă, fără coajă dezlipită pe margine.
Coasa trebuie să taie iarba la o mișcare lejeră, fără să lase fire culcate în urmă.

Nu testa cu degetul pe muchie. La coasă, mai ales.

Ce nu se mai repară

Nu orice unealtă merită munca.

Foarfecele ieftine, cu lamă din oțel moale sau cromat subțire, se ascut, dar țin tăișul câteva ore. Le poți ascuți, doar nu te aștepta la mult.
O foarfecă la care lama s-a îndoit lateral, de la răsucirea pe o ramură prea groasă, rareori se mai îndreaptă bine.
O coasă cu fisură care pornește din muchie spre interior se lărgește la fiecare bătut. O crestătură mică se poate scoate prin bătut și cute, dar fisura, nu.
O coasă îngroșată ani la rând cu pila sau flexul nu mai poate fi subțiată prin bătut.
Sapa tocită până aproape de ochiul în care intră coada e la sfârșit: unghiul nu se mai poate face corect.

Dacă nu vrei să te apuci singur, multe ateliere de ascuțit și unii fierari iau foarfece și sape, de obicei 15–40 de lei bucata, în funcție de oraș și de starea uneltei. Coasă bătută de altcineva se găsește mai greu, mai ales în orașe; la țară, întreabă vecinii mai în vârstă.

Cum le păstrezi între lucrări

Un tăiș se strică mai mult în magazie decât în grădină, prin rugină și umezeală.

Spală pământul de pe sapă și cazma după lucru și lasă-le să se usuce înainte să le pui la loc.
Șterge foarfecele de sevă după fiecare zi de tăiat. La tăieri în livadă, dezinfectează lamele cu alcool între pomi, mai ales dacă un pom are cancer sau ramuri bolnave.
Unge lamele cu un strat subțire de ulei mineral. Uleiul de gătit devine lipicios în câteva săptămâni și adună praf.
Coasa se agață, nu se sprijină de perete cu muchia în jos. Și se agață acolo unde n-ajung copiii.
Cozile de lemn uscate și crăpate se ung cu ulei de in o dată pe an.

Cea mai bună perioadă pentru o ascuțire temeinică e iarna, înainte de tăierile la pomi. În sezon rămân doar retușurile: câteva treceri de pilă pe sapă, cutea la coasă, o piatră pe foarfecă.