Pot repara acoperișul în timp ce plouă?

Pe acoperiș, nu: țigla și tabla udă alunecă, iar banda și chiturile nu se lipesc pe suprafață umedă. În timpul ploii lucrezi din pod: cauți locul și pui o folie care duce apa într-un lighean. Afară urci după ce s-a uscat suprafața.

De ce picură în pod iarna, deși nu plouă?

Cel mai probabil e condens: aerul cald și umed din casă urcă în pod și se condensează pe folie, pe cuie și pe tablă, care sunt reci. Semnul tipic e că folia e udă uniform, nu doar într-un loc. Se rezolvă cu ventilare la streașină și la coamă și cu barieră de vapori sub izolație, nu cu reparații pe învelitoare.

Ține siliconul pe țiglă sau pe tablă?

Siliconul obișnuit nu e potrivit pe acoperiș: aderă slab la bitum și la zidărie prăfuită și crapă la soare. Pentru tablă folosește mastic poliuretanic sau pe bază de polimer MS pentru exterior, iar pentru carton bitumat și șindrilă mastic bituminos. Pentru fisuri, banda butilică cu aluminiu e mai sigură decât orice chit.

Acoperă asigurarea locuinței infiltrațiile prin acoperiș?

Polița obligatorie PAD acoperă doar cutremurul, inundația din cauze naturale și alunecarea de teren, nu infiltrațiile din ploaie. O poliță facultativă le poate acoperi, dar de multe ori exclude uzura și lipsa de întreținere. Citește clauzele, anunță asigurătorul și fă poze înainte să repari ceva.

Cât ține o reparație provizorie?

Prelata de polietilenă rezistă de obicei una-trei luni, apoi soarele o face casantă și se rupe la vânt. Banda butilică bine lipită poate ține unul-doi ani, dar se desprinde mai repede pe suprafețe care se mișcă sau pe care nu au fost curățate. Folosește timpul ăsta ca să programezi reparația definitivă.

Cum îmi dau seama dacă e de la acoperiș sau de la o țeavă?

Dacă umezeala apare și pe vreme uscată și nu crește după ploaie, suspectează instalația. Închide toate robinetele din casă și urmărește contorul de apă o oră; dacă se mișcă, ai o pierdere. Verifică și vasul de expansiune sau țevile din pod, dacă ai, și scurgerea aparatului de aer condiționat.

Acoperișul plouă: găsești locul și repari provizoriu

Cum urmărești apa de la pata din tavan până la gaura reală, cum o deosebești de condens și ce reparații de urgență țin până vine meșterul.

Pata de pe tavan îți arată unde a ajuns apa, nu pe unde a intrat. Între cele două puncte pot fi doi metri de căprior, folie și vată. Cine urcă direct deasupra petei și schimbă țigla de acolo descoperă la următoarea ploaie că picură la fel. Mai jos găsești ordinea în care cauți, semnele după care deosebești o infiltrație de condens sau de o țeavă și reparațiile provizorii care chiar țin câteva luni.

Primul sfert de oră, cât încă picură

Înainte de acoperiș, te ocupi de casă.

Curentul. Dacă apa curge pe lângă o lustră, o doză sau o priză, oprește siguranța circuitului respectiv din tablou. Nu atinge corpul de iluminat ud ca să vezi dacă merge.
Bula din tavan. Când vopseaua sau gletul se umflă ca o pungă, acolo stă apă. Pune găleata dedesubt și înțeapă bula în punctul cel mai jos cu o șurubelniță subțire. Apa iese într-un loc controlat. Dacă o lași, greutatea poate rupe o bucată mare de tencuială sau de rigips.
Ce e dedesubt. Mută mobila, covorul, aparatele. O folie de construcție întinsă pe jos și o găleată costă mai puțin decât un parchet umflat.

Pe acoperiș nu urci în ploaie, pe vânt sau pe gheață. Țigla udă și tabla udă alunecă mai rău decât pare de jos, iar mușchiul de pe țiglă e ca săpunul. Așteaptă să se oprească ploaia și să se usuce suprafața.

Infiltrație, condens sau altceva

Jumătate din „acoperișurile care plouă” nu plouă deloc. Înainte să cumperi materiale, uită-te când apare apa.

Ce observi	Cauza probabilă	Cum verifici
Picură în timpul ploii sau la câteva ore după	Infiltrație prin învelitoare	Căutare în pod pe ploaie, testul cu furtunul
Picură doar la ploaie cu vânt dintr-o anumită direcție	Ploaie împinsă sub țigle, la coame sau la marginea frontonului	Verifici partea din care bate vântul
Apare în zile reci și senine, picături pe toată folia și pe vârful cuielor	Condens în pod, ventilare slabă	Pui palma pe folie dimineața; dacă e udă peste tot, e condens
Apare la dezgheț, după ninsoare	Gheață la streașină care oprește apa (baraj de gheață) sau zăpadă viscolită prin coamă	Te uiți la streașină după o zi de soare cu ger noaptea
Pată maronie, lipicioasă, pe tencuiala coșului	Condens cu gudron în interiorul coșului	Apare și pe vreme uscată, când arzi
Umed tot timpul, fără legătură cu vremea	Instalație: țeavă, vas de expansiune, scurgerea unui aer condiționat	Închizi apa la robinetul general și urmărești contorul

Condensul nu se repară cu bandă și chit. Se rezolvă cu aerisire la coamă și la streașină și cu barieră de vapori sub izolație, adică altă lucrare.

Cum cauți locul în pod

Cel mai bun moment e în timpul ploii, ziua, cu o lanternă puternică. A doua variantă: imediat după ploaie, cât dârele sunt încă ude.

Calcă doar pe grinzi sau pe podină. Între grinzi e doar vată și rigips sau o placă subțire de tencuială pe trestie, iar piciorul trece prin ele în tavanul camerei de dedesubt. Pune o scândură peste două grinzi dacă trebuie să stai mai mult într-un loc.

Găsește în pod punctul de deasupra petei din cameră. Vata de acolo e de obicei tasată, mai închisă la culoare, rece la atingere.
Urcă de acolo pe direcția pantei, în sus. Apa curge pe partea de jos a căpriorilor, pe folie sau pe șipci, apoi cade în primul loc în care are o muchie sau un cui.
Caută urme: lemn mai închis, dâre deschise lăsate de apa uscată, rugină în jurul cuielor, mucegai alb sau verde pe lemn, apă adunată într-o pungă a foliei.
Punctul cel mai înalt unde lemnul e ud e cel mai aproape de intrarea apei. Deasupra lui, uneori cu 20–50 cm mai sus, e defectul.
Marchează locul cu un cui bătut în căprior sau cu o bandă colorată. Măsoară distanța până la coamă și până la un reper pe care îl vezi și de afară: coșul, un perete de calcan, fereastra de mansardă.

La acoperișurile vechi fără folie vezi lumina zilei printre țigle. Nu orice punct de lumină e o gaură prin care intră apa: țigla cu falț are jocuri care lasă lumina să treacă și apa nu. Te interesează lumina lângă urme de apă.

La mansardele locuite nu ai acces pe dedesubt. Atunci cauți de afară, după zona în care apare pata, și treci la testul cu furtunul.

Unde se strică acoperișurile cel mai des

Suprafețele întregi de țiglă sau de tablă rareori sunt problema. Locurile unde învelitoarea se întâlnește cu altceva cedează primele.

Coșul și tot ce trece prin acoperiș

Șorțul de tablă din jurul coșului se dezlipește, chitul de la îmbinarea cu zidăria crapă după câțiva ani de soare și ger, iar tencuiala coșului absoarbe apă și o duce în jos. La fel se întâmplă la ventilațiile de canalizare, la suporturile de antenă și la prinderile panourilor solare făcute prin țiglă. Un coș pe care se scurge apa e cel mai des întâlnit vinovat din pod.

Doliile

Dolia e jgheabul de tablă din unghiul dintre două pante. Acolo se adună frunze și ace de brad, apa se revarsă peste marginea tablei și intră sub țigle. Tabla zincată veche se perforează exact pe linia pe care curge apa.

Coama și muchiile

La acoperișurile vechi, coamele sunt prinse în mortar. Mortarul crapă, se desprinde, iar coama se mișcă la vânt. La cele noi, coamele stau pe o bandă de etanșare și pe cleme; o clemă lipsă și coama se ridică.

Țigla, tabla, șindrila

Țigla: spartă de grindină sau de cineva care a călcat greșit, mutată de vânt, alunecată din rând.
Tabla: garniturile de cauciuc de la șuruburi îmbătrânesc și crapă, de obicei după 10–15 ani. Apa intră pe lângă șurub, nu prin tablă.
Șindrila bituminoasă: se ridică la marginea de jos după vânt puternic și nu se mai lipește la loc fără căldură.

Jgheabul și streașina

Un jgheab înfundat se umple, apa trece înapoi sub primul rând de țigle și udă capătul căpriorilor și peretele. Pata apare atunci la colțul dintre tavan și peretele exterior, iar mulți caută degeaba pe acoperiș.

Testul cu furtunul, când nu plouă

Îți trebuie doi oameni: unul în pod, cu lanterna și telefonul, altul pe scară sau pe acoperiș, cu furtunul.

Începe de jos, de la streașină, și urcă. Dacă pornești de sus, uzi toată panta și nu mai știi care zonă a lăsat apa să intre.
Udă o fâșie de 1–2 m lățime timp de 10–15 minute, fără să muți furtunul. Apoi treci la fâșia de deasupra.
Folosește jet moale, fără pistol de presiune. Jetul tare bagă apa sub țigle pe unde ploaia nu ajunge niciodată și găsești un defect fals.
La coș: întâi partea din jos, apoi lateralele, la final partea dinspre coamă. Fiecare câte 10 minute.
Cel din pod strigă din prima clipă în care apare o picătură. Notează exact ce zonă se uda atunci.

Testul durează o oră-două pe un acoperiș mic. Pare mult, dar e singura cale să nu repari trei locuri ca să-l nimerești pe al patrulea.

Reparații provizorii care țin

Provizoriu înseamnă câteva săptămâni sau câteva luni, până la un meșter sau până la vremea potrivită pentru reparația adevărată. Nu un an.

Prelata peste zonă

Când nu știi exact locul sau defectul e mare (țigle zburate, tablă ruptă), acoperă zona. Ia o prelată de polietilenă groasă, de 150–200 g/m², cu inele pe margine. O prelată de 4 × 5 m costă de obicei 60–120 de lei.

Trece prelata cu cel puțin 1 m peste zona suspectă în fiecare direcție.
Marginea de sus trebuie să ajungă peste coamă, pe panta cealaltă. Dacă se oprește la jumătatea pantei, apa curge pe sub ea și ai făcut un jgheab care duce apa exact în gaură.
Fixeaz-o cu șipci rulate în marginea prelatei și cu saci de nisip sau cu frânghii legate de elemente solide. Nu bate cuie prin țiglă și nu găuri tabla: faci găuri noi.
Verifică-o după fiecare vânt. O prelată care flutură ridică și țiglele de sub ea.

Țigla mutată sau spartă

O țiglă alunecată se pune la loc ridicând puțin rândul de deasupra cu o pană de lemn și împingând-o până se agață din nou de șipcă. O țiglă spartă se înlocuiește cu una de același model. La țigla ceramică, bucata costă de obicei între 3 și 10 lei; dacă modelul nu mai există, poți lua o țiglă de pe o margine mai puțin expusă, iar acolo pui temporar o bucată de tablă. Ca soluție de câteva săptămâni, o fisură fină se acoperă cu bandă butilică.

Banda butilică cu folie de aluminiu

E materialul cel mai util pentru reparații mici: fisuri în țiglă, șorțul de la coș, găuri în tablă sau în dolie. Se vinde în role de 10 m, late de 5–15 cm, cu 40–100 de lei rola în funcție de lățime.

Curăță locul de mușchi, praf și rugină cu o perie de sârmă și șterge-l cu o cârpă.
Suprafața trebuie să fie uscată și să aibă peste 5 °C. Pe țiglă udă sau rece, banda pare lipită și se desprinde în două zile.
Trece banda cu cel puțin 5 cm peste fisură în fiecare parte.
Presează cu o rolă sau cu mânerul unui cuțit, apăsat, dinspre mijloc spre margini, ca să nu rămână aer.
Pe pantă, pune bucățile ca țiglele: cea de sus peste cea de jos, nu invers.

Chitul potrivit, nu siliconul

Siliconul obișnuit de baie e greșeala cea mai des întâlnită pe acoperiș. Nu aderă bine la bitum și la zidăria prăfuită, se crapă la soare și ține apa în spatele lui. Pentru tablă și șorțuri metalice folosește un mastic poliuretanic sau unul pe bază de polimer MS, marcat pentru exterior. Pentru carton bitumat și șindrilă, mastic bituminos; unele sortimente se aplică și pe suprafață umedă, scrie pe tub.

Șuruburile de la tablă

Dacă apa intră pe lângă șuruburi, scoate-le pe cele cu garnitura crăpată și pune șuruburi autoforante noi cu șaibă EPDM. Când gaura s-a lărgit, ia un diametru mai mare, de exemplu 5,5 mm în loc de 4,8 mm. Strânge până când garnitura se aplatizează ușor și abia iese pe margine. Strânsă până se turtește complet, crapă din nou într-o vară.

Din interior, până se poate urca

În pod, prinde o bucată de folie de căpriori, sub locul care picură, cu o pantă care duce apa într-un lighean. Nu oprește infiltrația, dar salvează vata și tavanul până se usucă vremea.

Ce nu faci singur

Acoperiș abrupt sau înalt. Peste o pantă de aproximativ 30° (urci cu circa 58 cm la fiecare metru pe orizontală) sau mai sus de parter, nu urci fără ham prins de un punct fix. Căderile de pe acoperiș sunt dintre cele mai grave accidente casnice. Pe scară, cineva ține scara, iar scara depășește streașina cu cel puțin 1 m.
Plăcile de azbociment. Plăcile ondulate gri, montate în special înainte de anii 2000, conțin de cele mai multe ori azbest. Nu calci pe ele, fiindcă se sparg. Nu le găurești, nu le tai, nu le freci cu peria. Provizoriu le acoperi cu prelată sau lipești bandă peste fisură fără să șlefuiești. Demontarea și înlocuirea se fac de o firmă autorizată pentru lucrări cu azbest.
Apă în instalația electrică. Dacă apa a intrat în doze, în tablou sau în corpuri de iluminat, chemi un electrician autorizat ANRE înainte să repornești circuitul.
Coș crăpat. Un coș de fum cu fisuri lasă să treacă nu doar apa, ci și fumul. Verificarea o face un coșar.
Lemn putred. Înțeapă căpriorii și șipcile din zona udă cu o șurubelniță. Dacă vârful intră mai mult de 5 mm cu o apăsare de mână, lemnul e degradat și trebuie văzut de un dulgher. Să calci pe o șipcă putredă e mai periculos decât infiltrația.

După ce s-a oprit apa

Vata minerală udă se scoate. Nu se usucă bine pe loc, se tasează, nu mai izolează și ține umezeala lângă lemn, unde apare mucegaiul. O pui la loc nouă după ce zona e uscată. Rigipsul umflat se taie până la marginea uscată și se înlocuiește; cel doar pătat se poate lăsa să se usuce și apoi se vopsește cu un grund izolant contra petelor.

Lemnul ud se usucă aerisind podul. Vara durează câteva zile, toamna și iarna două-trei săptămâni. Dacă a apărut mucegai pe lemn, peria și un tratament antifungic după uscare.

Reparația definitivă depinde de ce ai găsit: un șorț nou la coș, o dolie schimbată, coame reprinse, o revizie a întregii învelitori. Când ceri oferte, cere lista de lucrări scrisă, nu doar un preț total, ca să poți compara între meșteri. Și păstrează câteva țigle de rezervă din același model; peste zece ani s-ar putea să nu le mai găsești.