Hidroizolația băii înainte de faianță: ce folosești și cum aplici

Faianța nu ține apa, iar rosturile cu atât mai puțin. Chitul de rosturi pe bază de ciment e poros, face fisuri fine după câțiva ani, iar apa care trece de el ajunge în șapă, în perete sau în tavanul vecinului de dedesubt. Apa o oprește stratul de sub plăci: o membrană continuă, fără întreruperi la colțuri, la țevi și la sifon. Se pune după tencuieli, șapă și instalații, înainte de adeziv. După ce ai lipit faianța, nu se mai poate repara nimic fără să spargi.

Unde pui hidroizolație și unde nu e nevoie

Nu trebuie izolată toată baia. Trebuie izolate locurile unde apa stă sau lovește direct:

• Pardoseala, toată, cu ridicare pe pereți de 15–20 cm. La bloc nu e opțional: o mașină de spălat care pierde apă peste noapte inundă două etaje.
• Pereții din zona dușului, până la minimum 2 m înălțime sau cu 20–30 cm peste capul de duș, dacă acesta e mai sus. Lateral, cu cel puțin 30 cm dincolo de marginea cabinei sau a peretelui de sticlă.
• În jurul căzii: pereții din spate și laterali, până la 20–30 cm peste marginea căzii, plus pardoseala de sub cadă.
• În spatele lavoarului, o fâșie de 30–40 cm deasupra lui. E opțional, dar e ieftin.

Restul pereților nu au nevoie de membrană. Dacă o pui pe tot, nu strică, dar plătești material în plus fără niciun câștig.

O precizare pentru casele cu baia la parter, pe placă turnată direct pe sol: membrana de sub faianță nu oprește umezeala care urcă din pământ. Aceea se rezolvă sub placă, cu altă lucrare. Dacă șapa e umedă permanent, nu aplica nimic peste ea până nu afli de unde vine apa.

Ce materiale ai de ales

Pe ambalaj caută trimiterea la standardul SR EN 14891. E standardul pentru produsele hidroizolante aplicate lichid sub plăci ceramice. Literele arată tipul: CM pentru cele cimentoase, DM pentru dispersii. Un produs care nu pomenește standardul și scrie doar „rezistent la apă” e, de obicei, o vopsea.

Membrana lichidă monocomponentă („folie lichidă”)

E o dispersie de polimeri, gata de folosit din găleată. O aplici cu pensula lată sau cu rola în două straturi, cu un consum total de 1–1,5 kg/m², după produs. Între straturi aștepți 2–4 ore. E cea mai folosită în băile obișnuite, pe pereți și pe pardoseală. Punctul ei slab e suportul umed: pe o șapă care nu s-a uscat face bășici și se dezlipește.

Mortarul hidroizolant bicomponent flexibil

Are două componente: un praf pe bază de ciment și un lichid polimeric. Le amesteci cu mixerul la turație mică și aplici amestecul cu fierul de glet sau cu o pensulă tare, tot în două straturi. Grosimea totală e de aproximativ 2 mm, iar consumul de circa 1,5 kg/m² pentru fiecare milimetru, adică 3–3,5 kg/m² în total. Suportă mai bine un suport ușor umed (mat, nu ud) și e potrivit pe beton, la dușurile walk-in și la terase. Odată amestecat, îl lucrezi în 45–60 de minute. E alcalin: lucrezi cu mănuși și ochelari.

Membrana în foi

E o folie de polietilenă cu țesătură pe ambele fețe, pe care o lipești cu adeziv flexibil pentru plăci. Are grosime constantă, deci nu depinzi de mâna celui care aplică, și poți placa de obicei în aceeași zi. Îmbinările se suprapun cel puțin 5 cm și se lipesc. Costă mai mult pe metru pătrat, dar se descurcă bine pe suporturi cu fisuri fine, pe gips-carton și pe lucrările care trebuie terminate repede.

Ce nu folosești: bitum sau vopsea bituminoasă (adezivul de faianță nu se prinde de ele), vopsea lavabilă „pentru băi”, doar amorsă sau silicon întins pe colțuri. Niciuna nu e hidroizolație sub plăci.

Pregătirea suportului

Aici se pierd cele mai multe lucrări, pentru că nimeni nu vrea să mai aștepte o săptămână.

Umiditatea

O șapă de ciment de 5 cm are nevoie de cel puțin 28 de zile ca să se usuce, vara și cu fereastra deschisă. Iarna, într-o baie rece, durează mai mult. Testul simplu: lipești pe pardoseală cu bandă adezivă, pe toate marginile, o bucată de folie de polietilenă de 50×50 cm și o lași 24 de ore. Dacă sub ea apare condens sau o pată mai închisă la culoare, șapa e prea umedă. La tencuieli, regula practică e o zi de uscare pentru fiecare milimetru de grosime, dar nu mai puțin de două săptămâni.

Planeitatea și curățenia

• Denivelările nu trebuie să depășească 2–3 mm sub dreptarul de 2 m. Membrana nu nivelează nimic: unde e o groapă, se adună prea mult material și crapă la uscare.
• Fisurile și golurile mai mari de 3 mm se umplu cu mortar de reparații, nu cu membrană.
• Aspiră praful. Nu te mulțumi să mături. Răzuiește stropii de gips, urmele de var și petele de ulei de la cofraje.

Gips-cartonul

În baie folosești plăci rezistente la umiditate (cele verzi, tip H2). Rosturile dintre plăci le tratezi cu bandă și glet, apoi membrana trece continuu peste ele. La un duș walk-in, pe peretele care primește direct jetul, plăcile de ciment sunt mai sigure decât gips-cartonul.

Amorsa

Folosești amorsa indicată de producătorul membranei, diluată cum scrie pe ambalaj. O amorsă luată la întâmplare poate să nu se lege cu membrana. Lași 1–4 ore la uscare, până nu mai e lipicioasă. Peste gresie veche, după degresare, se pune o amorsă de contact cu nisip cuarțos.

Temperatura

Aplici între 5 și 30 °C, în aer și pe suport. Iarna, într-o baie neîncălzită, membrana nu se întărește cum trebuie. Încălzirea în pardoseală o oprești cu cel puțin o zi înainte și o repornești abia după placare, treptat.

Colțuri, rosturi și treceri de țevi

Suprafețele drepte rareori lasă apa să treacă. Infiltrațiile pornesc aproape întotdeauna din colțuri, de la țevi și de la sifon, pentru că acolo pereții și pardoseala se mișcă diferit, iar membrana singură se fisurează.

• Bandă de etanșare (10–12 cm lățime) pe toate colțurile interioare perete–perete și perete–pardoseală, inclusiv la ridicarea de 15–20 cm.
• Colțuri preformate, interioare și exterioare. Banda îndoită de mână la un colț face cute pe unde trece apa.
• Manșete pe fiecare țeavă care iese din perete sau din pardoseală, pe diametrul ei. Le pui și la corpul bateriei încastrate.
• Flanșa sau manșeta sifonului de pardoseală, care se prinde în membrană.
• Îmbinările de bandă se suprapun cel puțin 5 cm.

Ordinea contează. Aplici un strat de membrană doar pe fâșia unde vine banda, presezi banda în stratul încă ud, cu spatula, până iese materialul prin țesătură, apoi acoperi banda și abia după aceea treci la restul suprafeței. Lipită pe uscat, banda rămâne cu aer dedesubt.

La cadă, pe marginea ei se lipește o bandă de etanșare specială pentru cadă, care face legătura cu membrana de pe perete. Cada din acril se mișcă puțin când o umpli. Fără banda asta, siliconul dintre cadă și faianță e singura barieră și ține câțiva ani.

Aplicarea, strat cu strat

1. Amestecă produsul. Dispersia se omogenizează în găleată, iar bicomponentul se amestecă 2–3 minute cu mixerul, se lasă să se odihnească un minut, apoi se mai amestecă puțin.
2. Primul strat se aplică uniform, apăsat, ca să intre în porii suportului. Pe pardoseală începi din colțul opus ușii.
3. Aștepți să se usuce. Multe membrane își schimbă culoarea când s-au uscat. După culoare te iei, nu după ceas, pentru că o baie rece și umedă dublează timpul.
4. Al doilea strat merge perpendicular pe primul. Dacă produsul vine în două culori, folosește-le pe rând: vezi imediat unde n-ai acoperit.
5. Verifică dacă au apărut porii mici (bule). Pe suporturile poroase apar des. Treci încă o dată peste ei cu pensula.

Verifică și cantitatea. Pentru 8 m² de suprafață cu o dispersie de 1,25 kg/m² trebuie să consumi în jur de 10 kg. Dacă ai terminat și s-au dus doar 5 kg, stratul e prea subțire și nu oprește apa, chiar dacă arată acoperit. Nici un singur strat gros, dat ca să termini mai repede, nu e bun: se usucă la suprafață, rămâne moale dedesubt și crapă.

Dușul walk-in și sifonul

La un duș fără cădiță, apa stă de fiecare dată pe pardoseală, așa că acolo greșelile ies la iveală primele.

• Panta se face în șapă, nu din adeziv: 1,5–2%, adică 1,5–2 cm pe metru, spre sifon. Cu un sifon liniar lângă perete, panta merge într-o singură direcție și plăcile mari se pun mai ușor.
• Înălțimea sifonului se calculează înainte de șapă: grosimea membranei, a adezivului (3–5 mm) și a plăcii. Un sifon montat prea sus lasă apă stătătoare în jurul lui.
• Sifonul trebuie să aibă flanșă de hidroizolație sau o manșetă dedicată. Dacă cel montat deja nu are, nu improviza cu silicon în jurul lui. Schimbă corpul sifonului sau cheamă un instalator. La bloc, dacă lucrarea atinge coloana de scurgere, ai nevoie de instalator și de acordul asociației.
• Pe pereți, membrana urcă până la 2 m, iar pe pardoseală acoperă toată baia, până sub pragul ușii.

Pentru walk-in, mortarul bicomponent sau membrana în foi sunt alegeri mai liniștite decât o dispersie subțire.

Testul cu apă și lipirea faianței

Înainte să acoperi membrana, verifică dacă ține. Pe pereți nu prea ai cum. Pe pardoseală se poate și merită. Astupă sifonul, ridică la ușă o barieră de 3–4 cm (o fâșie de polistiren extrudat lipită cu silicon pe membrană), toarnă 1–2 cm de apă, marchează nivelul și lasă-l 24 de ore. Dacă nivelul scade sau apare o pată în tavanul de dedesubt, cauți locul înainte de faianță, nu după.

Faianța și gresia le lipești după ce membrana s-a uscat complet, de regulă după 12–24 de ore la dispersii și ceva mai mult la cimentoase, după fișa produsului. Adezivul trebuie să fie flexibil, clasa C2, de exemplu C2TE S1, și compatibil cu membrana. Producătorii sistemelor indică de obicei adezivul potrivit.

• Nu tăia membrana cu cuțitul când întinzi adezivul și nu da găuri prin ea pe pardoseală.
• Pentru accesoriile prinse în perete în zona dușului, umple gaura cu silicon sanitar înainte să bagi diblul.
• Pe colțuri și la îmbinarea cu cada pui silicon sanitar, nu chit de rosturi. Chitul crapă acolo din primul an.

Greșeli care duc la infiltrații

• Membrană aplicată pe șapă umedă: după câteva luni se umflă și se dezlipește, iar faianța sună a gol.
• Bandă lipsă la colțul dintre pardoseală și perete, cel mai solicitat loc din baie.
• Hidroizolație doar sub cadă sau doar în duș, cu restul pardoselii neprotejat.
• Țevi trecute prin membrană fără manșetă, „rezolvate” cu un inel de silicon.
• Pantă făcută din adeziv: apa rămâne în balta de sub placă.
• Un singur strat, sau două straturi prea subțiri. Consumul spune adevărul.
• Placare prea grăbită, peste membrana încă moale, care se strivește sub adeziv.

Cât costă

Prețurile sunt orientative și variază mult de la un producător la altul și de la un magazin la altul.

Pentru o baie de 4–5 m² cu duș, materialele ajung de obicei la 400–800 de lei. Manopera se cere separat de placare, de regulă pe metru pătrat, și diferă mult între orașe. Comparat cu o infiltrație în tavanul vecinului, e cea mai ieftină parte a renovării.