Cât stă fânul pe câmp până se usucă?

La pajiște, de obicei 3 zile de soare; la lucernă și la otavă, 4–5. Un fân des sau zilele cu rouă multă mai adaugă o zi, iar vântul uscat poate scurta uscarea. Te iei după nodurile tulpinilor, nu după numărul de zile.

Pot da animalelor fân abia strâns?

Se poate, dar e mai bine să aștepți 4–6 săptămâni, până trece perioada în care fânul se încălzește și se lasă. La cai mai ales, fânul proaspăt dat brusc și în cantitate mare poate provoca colici. Dacă trebuie să-l folosești, amestecă-l treptat cu fânul vechi.

Ce e mai bun: fân de lucernă sau fân de pajiște?

Lucerna are de aproape două ori mai multă proteină și e potrivită pentru vaci cu lapte, capre și animale tinere. Fânul de pajiște e mai sărac, dar mai sigur ca hrană de bază pentru cai și oi. Mulți crescători dau un amestec: pajiște ca bază și lucernă ca adaos.

Fânul de anul trecut mai e bun?

Dacă a stat uscat și nu are mucegai, da, ca fibre și energie. Pierde însă din vitamine, mai ales din vitamina A, deci e mai slab decât unul proaspăt. Verifică mirosul și praful înainte de a-l da, mai ales la cai.

De ce se înnegrește fânul în mijlocul clăii?

Pentru că a fost strâns cu prea multă apă sau a intrat ploaia prin vârf. Miezul s-a încins, iar fânul s-a rumenit sau a mucegăit. Partea închisă la culoare, cu miros de stătut, o scoți și nu o dai animalelor.

Ajută sarea să păstrezi fân strâns umed?

Foarte puțin. Cele 1–2 kg de sare la tona de fân îl fac mai poftit și ajută la limită, dar nu opresc încingerea unui fân strâns ud. Singura soluție sigură rămâne uscarea pe câmp până la 15–18%.

Cum faci fân bun pentru iarnă: cosit, uscat, păstrat

Când tai iarba, câte zile o lași la uscat și cum o păstrezi, ca să ai iarna un fân verde, cu frunze, fără mucegai și fără risc de încingere.

Fânul bun se face în trei zile de soare. Se strică într-o singură noapte, dacă l-ai strâns prea devreme. Diferența dintre un fân verde, cu frunze și miros de vară, și unul gălbui, numai tulpini și praf, ține rar de pajiște. Ține de trei decizii: când cosești, cât îl lași la uscat și unde îl pui.

Când cosești: stadiul plantei contează mai mult decât data

Cea mai frecventă greșeală e așteptarea. Iarba mai crește o săptămână, pare că iese mai mult fân, și chiar iese, dar e alt fân. După înflorire, gramineele mută substanțele din frunze în tulpini și semințe, tulpina se întărește ca un băț, iar animalul mănâncă mai puțin din el și îl digeră mai greu. La o pajiște obișnuită, proteina scade de la 12–15% la înspicare la 7–9% când semințele s-au format. Câștigi puțin la cântar și pierzi mult în iesle.

Graminee (pajiște naturală, raigras, golomăț, timoftică): la înspicare, când spicele au ieșit din teacă, dar nu au înflorit.
Leguminoase (lucernă, trifoi): la îmbobocire sau la primele flori, cam o tulpină înflorită din zece.
Pajiște amestecată: te iei după planta care domină. Dacă e mult trifoi, mai bine cu câteva zile mai devreme.

Zonă	Prima coasă	Otava (coasa a doua)	Coase pe an
Câmpie (sub 300 m)	sfârșitul lui mai – începutul lui iunie	iulie	2–3 la pajiște, 3–4 la lucernă
Deal (300–800 m)	prima jumătate a lui iunie	iulie – august	2, în anii ploioși 3
Munte (peste 800 m)	sfârșitul lui iunie – iulie	august – începutul lui septembrie	1–2

Datele se mută cu 1–2 săptămâni după cum a fost primăvara. Uită-te la plante, nu la calendar. Otava e mai fină și mai bogată în frunze, dar se usucă mai greu: zilele sunt mai scurte, roua stă mai mult dimineața. Socotește o zi în plus față de prima coasă.

Vremea și ora la care tai

Ai nevoie de 3–4 zile fără ploaie pentru pajiște și de 4–5 pentru lucernă, care are tulpini groase. Uită-te la prognoza pentru localitatea ta, nu pentru județ: la deal și la munte, ploile de după-amiază cad pe o vale și ocolesc alta.

Cosește dimineața, după ce s-a ridicat roua, de obicei între 9 și 11. Iarba tăiată cu rouă pe ea pierde o jumătate de zi de uscare. Cu coasa de mână se taie mai ușor pe rouă, de aceea cosașii pornesc la răsărit. E un compromis: tai mai ușor, usuci mai greu. Cu motocoasa sau cositoarea nu ai motivul ăsta.

Înălțimea de tăiere: 5–7 cm la pajiște, 7–8 cm la lucernă. Mai jos prinzi pământ și pietre, fânul iese prăfuit, cu mucegaiuri din sol, iar planta pornește greu la otavă.

Uscarea pe câmp, zi cu zi

Iarba proaspătă are 75–80% apă. Fânul care ține peste iarnă are 15–18%. Din 4 kg de iarbă verde iese cam 1 kg de fân; restul e apă pe care trebuie s-o scoți repede, cât e soare.

Iarba de pajiște

Ziua 1, la prânz: răvășește brazdele lăsate de coasă într-un strat subțire și uniform. Brazda nedesfăcută se usucă doar deasupra, iar dedesubt începe să fermenteze.
Ziua 1, după-amiaza: întoarce o dată, când stratul de sus s-a ofilit.
Ziua 1, seara: adună în brazde late de 50–60 cm. Strâns, fânul prinde mult mai puțină rouă decât întins.
Ziua 2: după ce se ridică roua, desfă brazdele și întoarce de 2–3 ori până seara. Seara, din nou în brazde sau în căpițe mici.
Ziua 3: întinzi dimineața, verifici la prânz și strângi după-amiaza, înainte de rouă.

La un fân des, de pe o pajiște îngrășată, mai trebuie o zi. La o pajiște rară de munte, în zile cu vânt, uneori ajung două.

Lucerna și trifoiul

Aici valoarea stă în frunze, iar frunza uscată cade la prima mișcare. Întoarce lucerna cât frunzele sunt încă moi, dimineața, pe ultima urmă de rouă, și nu o mai mișca la amiază după ziua a doua. Lucerna întoarsă în arșiță, când e aproape gata, își lasă pe câmp tocmai partea pentru care ai semănat-o. Rămân tulpini.

Unde plouă des: capre și prepeleci

La munte, unde rar prinzi trei zile senine la rând, iarba ofilită o zi se pune pe capre (trei pari legați în vârf, cu șipci între ei) sau pe prepeleci (un par cu crengi scurte). Fânul stă aerisit, apa se scurge pe exterior, iar uscarea se termină în 1–2 săptămâni. Iese ceva mai slab decât unul uscat repede la soare, dar mult mai bun decât unul plouat de trei ori pe jos.

Dacă îl prinde ploaia

Ploaia pe iarbă abia tăiată face puțin rău, e oricum umedă. Ploaia pe fân aproape uscat spală zaharurile și o parte din proteină, iar fânul se închide la culoare. Nu-l întoarce cât e ud; îl răvășești după ce s-a zvântat deasupra. Fânul plouat de mai multe ori, înnegrit, cu miros de stătut, nu mai e furaj de bază. E bun de așternut.

Cum știi că fânul e gata de strâns

Ultimul se usucă nodul tulpinii. Frunzele pot foșni de la prânzul zilei a doua, iar fânul să fie încă departe de 18%.

Proba răsucirii: iei un mănunchi cât îl cuprinzi cu mâna și îl răsucești ca pe o funie. Fânul gata foșnește, tulpinile se rup, iar când îi dai drumul nu rămâne răsucit și nu simți răcoare în palmă.
Proba unghiei: razi coaja unei tulpini groase. Dacă iese umezeală sau coaja se ia verde, mai lasă.
Nodul: rupi tulpina la nod. Trebuie să fie tare și sec, nu elastic.

Un umidometru de fân, cu sondă, costă 300–1.500 de lei, după precizie. Are sens dacă presezi baloți; la fânul vrac, proba cu mâna se învață în două-trei veri.

Cum îl păstrezi	Umiditate maximă la strângere
Vrac, în fânar aerisit sau în claie	18–20%
Baloți mici (15–25 kg)	16–18%
Baloți mari, rotunzi sau paralelipipedici	14–16%

Cu cât fânul e mai presat, cu atât căldura iese mai greu din el. De aici limitele diferite.

Unde îl pui: fânar, claie, baloți

Fânarul sau podul

Fânul nu stă direct pe pământ sau pe beton. Pune dedesubt paleți, bârne sau un strat de crengi de 15–20 cm, ca să circule aerul și să nu tragă umezeală de jos. Lasă un spațiu față de pereți. Verifică acoperișul înainte de cosit, nu după: o țiglă spartă îți face o pâlnie de mucegai de jumătate de metru. Sub tablă se adună condens dacă podul nu are deschideri la fronton pe ambele capete.

Nu pune fânul lângă coș, lângă tabloul electric sau unde se lucrează cu flexul ori cu sudura. Nu lăsa motocoasa sau tractorul cu motorul cald lângă el.

Claia

Alege un loc ușor ridicat, care nu băltește după ploaie.
Fă o bază de crengi sau paie vechi, de 20–30 cm, și înfige în centru un par de 3–5 m.
Pune fânul în straturi, călcat bine pe margine și mai lejer la mijloc, ca firele să se lase spre exterior.
Lățește claia până pe la o treime din înălțime, apoi îngusteaz-o în con.
La final, piaptănă vârful și laturile cu grebla, de sus în jos, ca firele să curgă ca o streașină. Vârful se leagă sau se acoperă cu o prelată fixată bine.

O claie bine făcută pierde iarna doar stratul de 10–15 cm de la suprafață. Una făcută în grabă se udă până la par.

Baloții

Baloții mici se clădesc pe cant, în rânduri încrucișate, cu puțin loc între ei în primele săptămâni. Cei rotunzi lăsați afară se pun pe pietriș sau paleți, în rând, lipiți la capete, nu în piramidă descoperită. Plasa sau folia nu salvează un balot presat umed. Doar țin apa înăuntru.

Încingerea: când devine pericol de incendiu

Orice fân proaspăt strâns „transpiră” în primele 2–6 săptămâni: se încălzește puțin și se lasă. La 18% e normal. Peste 20–22%, bacteriile și mucegaiurile lucrează din plin, temperatura urcă la 50–60 °C, fânul se rumenește și miroase a tutun sau a pâine arsă. Peste 70 °C, mai ales în baloți sau într-o grămadă mare, se poate aprinde singur, chiar și la o lună după strâns.

Verifică cu o vergea de fier de 1–1,5 m, ascuțită, înfiptă până în mijlocul grămezii. O lași 15–20 de minute și o scoți:

rece sau călduță: e în regulă;
caldă, o ții în mână cu greu: în jur de 50–60 °C, verifici zilnic, iar fânul vrac îl desfaci și îl întinzi la aer;
nu o poți ține deloc: peste 65 °C, e pericol.

Dacă miroase a fum, ies aburi sau vergeaua nu poate fi atinsă, sună la 112 și nu desface tu grămada: aerul care intră brusc poate aprinde un miez deja carbonizat. Scoate animalele din grajdul de sub fânar.

Sarea presărată printre straturi, 1–2 kg la tona de fân, e un obicei vechi. Ajută puțin la un fân la limită și îl face mai poftit, dar nu salvează un fân strâns ud.

Cât fân îți trebuie pentru iarnă

Socotește pe zile de stat în grajd: la câmpie și la deal 150–180 (noiembrie–aprilie), la munte 180–210. Adaugă 10–15% pentru pierderi: fânul călcat în iesle, marginea clăii, baloții de jos.

Animal	Fân pe zi, fără alte nutrețuri grosiere	Pe o iarnă de 180 de zile
Vacă adultă, 500–600 kg	10–12 kg	1,8–2,2 t
Junincă de un an	4–6 kg	0,7–1,1 t
Cal	8–10 kg	1,45–1,8 t
Oaie	1,5–2 kg	270–360 kg
Capră	1,5–2,5 kg	270–450 kg
Iepure de casă adult	100–150 g	18–27 kg

Cifrele scad dacă dai și siloz, sfeclă, coceni sau paie: o vacă cu 15–20 kg de siloz pe zi se descurcă cu 5–6 kg de fân. Vacile cu lapte mult au nevoie de fân mai bun, nu doar de mai mult.

Pentru teren, ca ordin de mărime: o pajiște naturală de deal dă 2–4 t de fân la hectar pe an, una îngrijită și fertilizată 5–6 t, lucerna 8–12 t în 3–4 coase. Dacă cumperi, prețul sare de la an la an: în anii buni un balot mic de 20 kg pleacă de la 15–20 de lei, în anii secetoși ajunge la 30–40 de lei și primăvara abia se mai găsește. Cumpără vara, din câmp, nu în martie.

Fân bun, fân slab: cum îl verifici

Culoarea: verde-măsliniu. Galben-pai înseamnă cosit târziu sau stat prea mult la soare; maroniu, încins; cenușiu-negricios, plouat sau mucegăit.
Mirosul: de iarbă uscată. Stătut, de pivniță sau acrișor înseamnă mucegai.
Frunzele: la lucernă trebuie să rămână pe tulpini; la pajiște, firele fine să fie mai multe decât tulpinile groase.
Praful: scutură un mănunchi în lumină. Un nor albicios sunt spori de mucegai.

Fânul mucegăit nu se dă. Caii sunt cei mai sensibili: tuse cronică, colici. La vacile și caprele gestante, mucegaiurile pot duce la avort. Dacă un animal tușește constant în grajd sau refuză fânul dintr-o anumită parte a stivei, scoate fânul acela și cheamă medicul veterinar.

Plante care rămân toxice și în fân

Uscarea nu rezolvă tot. Piciorul-cocoșului e periculos verde și aproape inofensiv uscat, dar altele își păstrează toxicitatea:

brândușa de toamnă: frunzele și capsulele apar primăvara, exact la prima coasă, pe pajiștile umede de deal;
cruciulița (Senecio): afectează ficatul, mai ales la cai și vaci, iar efectul se adună în timp;
coada-calului: problemă serioasă la cai, când e multă în fân;
feriga: la cai și bovine.

Dacă pajiștea are pâlcuri din ele, cosește-le separat și nu le amesteca în fân. Dacă un animal arată semne de intoxicație, nu aștepta să-i treacă: medicul veterinar, imediat.