Polenul și propolisul: cum le recoltezi în stupina mică

Polenul și propolisul sunt produsele pe care apicultorul mic le lasă de obicei deoparte, deși le are în fiecare stup. Diferența față de miere e una singură, dar contează: aici iei din hrana puietului și din materialul cu care colonia își etanșează casa, nu dintr-un surplus. Dacă iei prea mult sau prea devreme, plătești în puiet și în albine de iernare. Mai jos ai pragurile, calendarul pe luni pentru România și drumul de la colector până la borcan.

Ce colonii suportă recoltarea

Pune colectorul de polen doar pe familiile puternice: cel puțin 8 rame acoperite bine cu albine și puiet pe 5–6 rame. O familie de 5–6 rame are nevoie de tot polenul ca să crească, iar tu o slăbești exact când ar trebui să se dezvolte.

La o stupină de 10 stupi, asta înseamnă de regulă 2–4 colonii bune de colectat. Pe restul le lași în pace.

Nu pune colector pe:

• familii cu matcă tânără neîmperecheată — matca nu trece prin grilă la întoarcerea din zborul de împerechere și o pierzi;
• roiuri și nuclee făcute în anul curent;
• colonii cu probleme la puiet (puiet văros, loca) sau pe care le tratezi împotriva varroei;
• stupi aflați lângă culturi care se stropesc — dacă afli că se tratează rapița sau floarea-soarelui din apropiere, scoate colectorul câteva zile.

La propolis pragul e mai blând. Răzuirea la control o faci la orice familie. Grila de propolis o pui tot pe coloniile puternice, pentru că lipitul consumă albine care altfel ar culege.

Colectorul de polen: tipuri și montaj

Ce tip alegi

Principiul e același la toate: albina intră printr-o grilă cu găuri de 4,8–5 mm, ghemotoacele de polen de pe picioarele din spate se desprind și cad printr-o plasă într-o tăviță la care albinele nu ajung.

Prețurile variază mult după material și după cine îl face; cele de lemn lucrate local ies adesea mai ieftin decât cele din magazinele apicole. Verifică să aibă ieșire pentru trântori și o pârghie sau un sertar care scoate grila din drum fără să demontezi tot. O să o folosești des.

Montajul

Montează colectorul seara, după ce s-a oprit zborul, sau dimineața devreme. Astupă orice altă intrare: o fantă la podișor sau o crăpătură în corp devine imediat ocolișul pe care îl iau albinele, iar tăvița rămâne goală.

Primele 2–3 zile ține grila ridicată, doar cu cadrul pus, ca albinele să se obișnuiască. Apoi coboar-o. În prima zi cu grila activă vei vedea aglomerare la urdiniș. E normal și trece în câteva ore. Dacă după o zi albinele tot stau grămadă pe fața stupului și ventilează, colectorul e pus strâmb, lasă fante pe lângă sau găurile sunt prea strâmte pentru albinele tale.

Când pui colectorul și cât îl ții

Cel mai mult polen intră în stup primăvara devreme, dar atunci colonia are cea mai mare nevoie de el. Recoltarea începe după ce familia a ajuns la putere și se oprește din timp, ca albinele de iernare să fie crescute cu hrană suficientă.

La deal și la munte, totul se decalează cu 2–3 săptămâni față de câmpie. Uită-te la puiet, nu la dată.

Nu ține grila activă continuu. O schemă care merge: 3–4 zile cu grila coborâtă, 2–3 zile ridicată. Alții preferă o săptămână da, una nu. Semnul că ai luat prea mult se vede la control: în jurul puietului nu mai găsești coroana de păstură (polenul depozitat în celule), iar suprafața de puiet scade de la o vizită la alta. Atunci ridici grila și o lași așa două săptămâni.

Cât iese: într-o zi bună, un colector reține între 50 și 250 g de polen proaspăt. Pe tot sezonul, o familie puternică dă de obicei 2–5 kg. Diferența o face flora pe o rază de 2–3 km. Lângă fânețe variate, livezi și margini de pădure iese mult. În mijlocul lanurilor de grâu, aproape nimic.

Golirea tăviței și uscarea polenului

Golește tăvița în fiecare seară, după ce s-a terminat zborul. În zilele calde și umede, golește-o și la prânz. Polenul proaspăt are 20–30% apă: lăsat două-trei zile în tăviță, prinde mucegai, fermentează sau se umple de larve de molie. Polenul mucegăit nu se curăță. Se aruncă tot.

De aici ai două drumuri, după cum vrei să-l păstrezi.

Uscarea

1. Cerne polenul printr-o sită cu ochiuri de 4–5 mm, care reține picioare, aripi și bucăți de ceară. Apoi printr-una fină, prin care trece praful.
2. Întinde-l pe tăvile deshidratorului într-un strat de cel mult 1–1,5 cm.
3. Usucă la 35–40 °C, cu ventilație, 12–24 de ore. Timpul depinde de cât de ud a intrat polenul și de grosimea stratului.
4. Amestecă de 2–3 ori pe parcurs.

Peste 42–45 °C polenul se închide la culoare și pierde din aromă și din substanțele pentru care e cumpărat. La soare direct se întâmplă același lucru, plus praf și insecte. Cuptorul de bucătărie e o soluție proastă: la majoritatea, termostatul nu ține 40 °C, iar cu ușa întredeschisă temperatura sare de la 30 la 70.

Fără deshidrator, poți usca la umbră, într-o cameră aerisită, pe tăvi acoperite cu tifon, 2–4 zile. Merge când aerul e uscat. Într-un iulie cu umiditate mare nu merge.

Cum știi că s-a uscat

• Ghemotoacele nu se lipesc între ele și foșnesc când scuturi borcanul.
• Strâns între unghii, un ghemotoc se rupe; nu se turtește ca plastilina.
• Testul borcanului: pui o mână de polen într-un borcan, îl închizi și îl lași 24 de ore. Dacă apar picături pe pereți, mai trebuie uscat.

Polenul uscat corect are 6–8% apă. Din 1 kg proaspăt rămân cam 800 g; restul e apa care s-a evaporat.

Congelarea fără uscare

Al doilea drum: pui polenul proaspăt, cernut, direct la congelator, la -18 °C, în pungi sau caserole de 200–500 g, în aceeași seară în care l-ai scos. Se păstrează un an, iar gustul rămâne mai aproape de cel din tăviță. Dezavantajele: odată scos, nu-l mai recongelezi, îl ții la frigider și îl termini în câteva zile. Și îți ocupă congelatorul.

Păstrarea polenului uscat

Înainte de borcane, ține polenul uscat 48 de ore la congelator. Ouăle de molie nu se văd cu ochiul liber, iar fără pasul ăsta poți găsi peste două luni fire de mătase și larve printre ghemotoace.

Apoi îl pui în borcane de sticlă bine închise, la întuneric și răcoare, sub 20 °C. Așa ține un an. Nu-l lăsa în pungă de hârtie sau în cutie deschisă: trage umezeala din aer în câteva zile și se lipește.

Scrie pe fiecare borcan data și stupul din care vine. Când un lot iese prost, știi de unde să cauți.

Propolisul: răzuire sau grilă

Răzuirea la control

Cel mai simplu: la fiecare control, cu dalta apicolă, răzuiești propolisul de pe umerașele ramelor, de pe marginile corpului și de pe podișor. Ține la tine două cutii, una pentru propolis și una pentru ceară. Amestecate, se separă greu.

Răzuiești doar de pe lemn nevopsit și netratat. De pe suprafețe vopsite sau impregnate ori din locul unde au stat benzile antivarroa iei odată cu propolisul și ce nu vrei să ajungă la cineva în ceai. Prin răzuire strângi pe an 50–150 g de la o familie.

Grila de propolis

Grila e o placă de plastic cu fante de 2–3 mm. Albinele astupă cu propolis deschiderile mai înguste de aproximativ 6 mm, iar fantele grilei sunt exact genul de crăpătură pe care o sigilează.

Pune grila la sfârșitul lui iulie sau în august, direct peste ramele corpului de sus, în locul podișorului sau sub el, cu podișorul ridicat câțiva milimetri pe margini. Lumina și curentul care intră prin fante le grăbesc la lucru. Las-o 4–8 săptămâni, până când fantele sunt pline în proporție de 80–90%.

Scoate-o cel târziu la sfârșitul lui septembrie; la munte, pe la jumătatea lunii. Albinele mai au nevoie de câteva zile calde, peste 15 °C, ca să lipească podișorul pus la loc și să etanșeze stupul pentru iarnă. Propolisul se desprinde de pe grilă după ce o ții la congelator: înghețat, devine casant și sare de pe plastic când răsucești placa. Ce rămâne în fante împingi cu o perie tare sau cu un bețișor.

Cu grila, o familie dă 100–300 g pe sezon. Variația ține de rasă și de vegetație. Albina carpatică propolizează moderat, rasele caucaziene mult mai tare. Plopii, mestecenii, castanii și coniferele din jurul stupinei dau mult material; marile culturi de câmp, puțin.

Curățarea și păstrarea propolisului

Propolisul brut are ceară, așchii de lemn și bucăți de albine. Pentru uz casnic merge și așa. Curățat, se dizolvă mai bine și arată ca un produs, nu ca un rest de stup.

Metoda cu apă rece:

1. Congelează propolisul, apoi sparge-l în bucăți de 2–5 mm, într-o pungă groasă, cu un ciocan de lemn sau într-o râșniță veche pe care nu o mai folosești la altceva.
2. Toarnă bucățile într-un vas cu apă rece și amestecă bine.
3. După 10–15 minute, ceara, lemnul și resturile de albine plutesc, iar propolisul se lasă la fund. Ia ce plutește cu o strecurătoare.
4. Scurge propolisul și întinde-l pe hârtie, la umbră, la temperatura camerei, câteva zile, până se usucă de tot.

Nu-l usca la căldură. Peste 25–30 °C devine lipicios, se strânge într-un bloc și pierde din aromă.

Se păstrează în borcane de sticlă închise sau în pungi groase, la întuneric și la rece. Ține ani de zile; mirosul de rășină slăbește în timp, dar nu se strică așa cum se strică polenul. Nu-l ține lângă alimente care iau miros.

Ce iese prost des

• Tăvița uitată după ploaie. La colectoarele frontale fără acoperiș, o ploaie cu vânt udă polenul în câteva minute. Când se anunță ploaie, ridică grila și golește tăvița.
• Colectorul lăsat în timpul tratamentului antivarroa. Reziduurile ajung în polen. Scoate colectorul înainte de tratament și repune-l doar după perioada de așteptare scrisă pe prospectul produsului.
• Polenul uscat după ochi. La suprafață pare gata, înăuntrul ghemotocului e încă umed. Peste trei săptămâni borcanul miroase a acru. Testul borcanului se face la fiecare lot.
• Grila de propolis uitată până în noiembrie. La frig albinele nu mai propolizează, iar stupul intră în iarnă cu un podișor nelipit. Curent, condens, colonie care consumă mai mult.
• Trântori blocați în grilă. La colectoarele fără ieșire pentru trântori, cei morți astupă găurile. Curăță grila la 2–3 zile sau schimbă modelul.
• Colectorul pus în plin cules de salcâm sau tei. Aglomerarea la urdiniș încetinește zborul tocmai când contează pentru miere, iar în salcâm polenul e oricum puțin. Mulți ridică grila în acele două-trei săptămâni.

Dacă vrei să vinzi

Pentru consumul familiei nu ai nevoie de nimic în plus. Dacă vinzi polen sau propolis, chiar și la piață sau din poartă, ai nevoie de înregistrare sanitar-veterinară la DSVSA din județul tău, ca la miere, și de o etichetă cu numele producătorului, data recoltării și modul de păstrare. Întreabă direct la DSVSA ce acte cer pentru forma de vânzare pe care o ai în vedere; vânzarea directă și livrarea către magazine nu au aceleași condiții.

Spune-le cumpărătorilor un lucru pe care mulți nu-l știu: polenul poate da reacții alergice, de la mâncărime până la reacții grave, mai ales la cei alergici la polenul din aer sau cu astm. Propolisul dă destul de des iritații pe piele. Pentru copii mici, gravide și persoane cu alergii cunoscute, decizia o ia medicul, nu apicultorul.