Curățarea panourilor fotovoltaice: când merită și cum se face

Panourile fotovoltaice se murdăresc mai puțin decât cred mulți proprietari, dar mai neuniform. Un strat fin de praf, spălat de fiecare ploaie, te costă puțin. O pată de găinaț pe o singură celulă sau o dungă de noroi uscat pe marginea de jos a panoului te pot costa mai mult decât tot praful de pe acoperiș. Decizia nu se ia după calendar. Se ia după cât produce sistemul.

Cât pierzi, de fapt, din cauza murdăriei

Pe panourile înclinate la 25–35°, cum sunt majoritatea celor de pe acoperișurile din România, ploaia face cea mai mare parte din treabă. Pierderea din praf rămâne de obicei la 2–5% pe an. Urcă spre 8–15% acolo unde există o sursă de praf aproape: câmp arat, drum de pământ, carieră, siloz, fermă.

Murdăria uniformă și cea punctuală nu se comportă la fel. Praful scade puțin lumina pe toată suprafața, iar panoul dă puțin mai puțin curent. O pată opacă pe o celulă e altă poveste. Celulele unui panou sunt legate în serie, în trei grupuri, fiecare protejat de o diodă de bypass. Când o celulă e acoperită, dioda poate scoate din circuit tot grupul ei, adică o treime din panou. Iar dacă dioda nu intră, celula umbrită se încălzește și, în timp, apare un punct fierbinte care degradează panoul definitiv.

Al treilea caz e dunga de la marginea de jos. Pe panourile cu înclinare mică, apa de ploaie se oprește în rama de aluminiu, se evaporă și lasă acolo tot praful adunat. După un an sau doi se vede o fâșie maronie de 1–3 cm peste rândul de jos de celule. Aceea nu mai pleacă la ploaie.

Unde și când se murdăresc panourile mai repede

Ca moment, ferestrele bune sunt sfârșitul lui mai și iunie, după ce trece polenul de rapiță, salcâm, tei și rășinoase, apoi iulie–august în zonele de câmpie, după recoltat, când e secetă și ploaia nu mai spală nimic. Spălatul în martie e de obicei efort aruncat: urmează polenul. Iarna nu speli deloc — producția e oricum mică, iar apa îngheață pe sticlă.

Cum îți dai seama din producție că e momentul

Ochiul înșală. Un panou văzut de jos, în contra-lumină, pare murdar și când pierde 1%. Te uiți în aplicația invertorului.

• Alege două zile complet senine, la una-două săptămâni distanță, sau din aceeași perioadă a anului trecut. Compară producția zilnică. O scădere de peste 5–8%, fără altă explicație, indică murdărie.
• Dacă invertorul are două intrări MPPT sau ai optimizatoare pe panouri, compară-le între ele. Un traseu care rămâne în urmă, cu panouri orientate la fel, are de obicei o problemă locală: găinaț, frunze, o umbră nouă.
• Compară cu estimarea din PVGIS, calculatorul gratuit al Comisiei Europene, pentru locația și înclinarea ta. E un reper lunar, nu zilnic.

Înainte să dai vina pe praf, exclude restul: un copac care a crescut, o antenă nouă, erori în jurnalul invertorului, o siguranță sărită pe un string. Și căldura scade producția. În iulie, la 35 °C, panourile curate scot mai puțin decât într-o zi senină de mai.

Merită banii? Un calcul pe un sistem de 6 kWp

Un sistem de 6 kWp, adică 14 panouri de circa 430 W, produce în România 7.000–8.000 kWh pe an: spre limita de sus în sud și în Dobrogea, spre cea de jos în nord și la munte. Cât valorează un kWh depinde de ce faci cu el. Cel consumat direct în casă te scutește de prețul întreg de la furnizor, în jur de 1,2–1,4 lei. Cel trimis în rețea e compensat sau plătit mult mai ieftin, după contractul de prosumator. Tabelul de mai jos presupune jumătate consumat, jumătate injectat.

O curățare făcută de o firmă costă de obicei 5–15 lei pe panou, plus deplasarea. Prețul urcă la acoperișurile abrupte sau înalte și acolo unde e nevoie de nacelă. Pentru 14 panouri, socotește 200–500 de lei.

Spălatul nu recuperează toată pierderea anuală. Recuperează doar ce s-a adunat până atunci și ține până la următoarea depunere. Pe acoperișul din oraș, o firmă chemată în fiecare an te costă mai mult decât energia câștigată. Lângă câmp sau la panourile plate, spălatul se plătește singur. Iar dacă panourile sunt pe sol sau pe o copertină la care ajungi de pe o scară stabilă, le speli tu cu o perie și 20–30 de litri de apă, și calculul nu mai contează.

Ce folosești și ce nu

Apa

Apa de la robinet e dură în multe zone și lasă pete albe de calcar după uscare, mai ales dacă bate soarele. Variante, de la cea mai ieftină: apă de ploaie strânsă și lăsată să se limpezească; apă de la robinet urmată de o clătire finală cu apă demineralizată (un bidon de 5 litri ajunge la 6–8 panouri, dacă îl dai cu pulverizatorul); un filtru de deionizare pe furtun, ca la firme, care merită doar la multe panouri.

Ustensilele

• perie moale cu peri sintetici sau burete fără parte abrazivă;
• coadă telescopică, dacă lucrezi de pe sol sau de pe schelă;
• racletă cu lamă de cauciuc moale, opțional;
• găleată și furtun la presiunea obișnuită de la robinet;
• pentru pete grase, câteva picături de săpun cu pH neutru într-o găleată de 10 litri.

Ce strică stratul antireflex

Sticla panourilor are la suprafață un strat antireflex subțire, care aduce câteva procente de producție. Nu se vede, dar se zgârie și se atacă chimic. Nu folosi:

• praf de curățat, bureți de sârmă, partea verde a buretelui de vase;
• soluții de geamuri cu amoniac, diluanți, acetonă, înălbitor;
• răzuitoare sau lame, nici măcar pentru găinațul uscat;
• aparat cu presiune, decât dacă manualul panoului îl permite explicit și în condițiile scrise acolo — jetul intră pe sub ramă, în garnituri și în doza de conexiuni;
• abur.

Detergentul de vase e o zonă gri: unii producători îl tolerează diluat, alții nu. Dacă îl folosești, clătește din belșug. Reziduul lipicios adună praful mai repede decât sticla curată.

Ordinea în care lucrezi și de ce

Ora contează mai mult decât pare. Vara, după 10 dimineața, sticla ajunge la 50–60 °C. Apa rece pe sticla încinsă înseamnă șoc termic, iar apa se usucă pe loc și lasă exact petele pe care voiai să le scoți. Lucrezi devreme dimineața, seara sau într-o zi înnorată, când sticla e rece la atingere.

Nu freci niciodată praful uscat. Praful de câmp conține nisip fin, iar peria trasă peste el pe sticla uscată lucrează ca o hârtie abrazivă. Întâi uzi bine și lași apa să ducă grosul. Găinațul și noroiul întărit le uzi de două-trei ori, la câteva minute distanță, până se înmoaie. Abia apoi treci cu peria, de sus în jos, cu apăsare mică.

Marginea de jos, lângă ramă, cere cea mai multă atenție, pentru că acolo e dunga care chiar costă producție. Clătești tot de sus în jos, ca apa murdară să nu treacă peste zonele curate, și termini cu apă demineralizată sau cu racleta, ca să nu rămână picături de calcar.

Siguranța: acoperișul și curentul continuu

Cele mai multe accidente legate de curățarea panourilor nu sunt electrice. Sunt căderi. Țigla udă alunecă, tabla udă alunecă și mai tare, iar cu o coadă telescopică în mână rămâi cu o singură mână liberă. Dacă la panouri nu ajungi decât urcând pe acoperiș, fără puncte de ancorare și fără ham, chemi o firmă. Pe ud nu urci. Singur nu urci.

Nu călca pe panouri, nici pe ramă. Sticla ține greutatea, dar celulele de dedesubt crapă în microfisuri care nu se văd și scad producția luni mai târziu.

Partea electrică: un panou produce tensiune oricând cade lumină pe el. Oprirea invertorului sau a siguranțelor din casă nu scoate de sub tensiune cablurile de pe acoperiș — un string de 14 panouri are 400–500 V în curent continuu. Pe un panou intact, apa nu e o problemă; sticla, rama și doza sunt făcute să stea în ploaie. Problema apare unde izolația e deteriorată: cablu ros de jderi sau rozătoare, conector ieșit din locaș, sticlă spartă, ramă îndoită. Acolo nu umbli nici cu apă, nici cu mâna. Conectorii îi desface și panourile le demontează doar un electrician autorizat ANRE, de regulă instalatorul sistemului.

Zăpada, găinațul și mușchiul

Zăpada

Pe panourile înclinate peste 25–30°, zăpada alunecă singură când iese soarele, pentru că sticla închisă la culoare se încălzește prima. Nu o răzui și nu bate în panouri. Dacă vrei neapărat să le descarci, singura unealtă acceptabilă e o racletă de acoperiș cu cap de burete, folosită de pe sol. Ai grijă unde stai: de pe un acoperiș cu panouri, zăpada vine dintr-odată, în bloc.

Găinațul

E acid și se lipește. Îl uzi, aștepți, îl mai uzi o dată; la a doua sau a treia udare iese cu buretele. Dacă porumbeii fac cuib sub panouri, petele revin săptămânal și spălatul nu rezolvă nimic. Soluția e o plasă de protecție pe conturul panourilor, prinsă fără găurirea ramei, pe care o montează instalatorul.

Mușchiul și lichenii

Apar pe rame și la colțuri, pe partea umbrită, mai ales la deal și la munte. De pe sticlă se iau cu peria, după înmuiere. De pe garnituri nu-i smulge. Soluțiile anti-mușchi pentru acoperiș nu se pun pe panouri decât dacă producătorul lor scrie clar că sunt compatibile cu sticla tratată antireflex.

Ce verifici cât timp ești acolo

Dacă tot ai ajuns lângă panouri, mai stai cinci minute:

• clemele care țin panourile pe șine — niciuna slăbită sau lipsă;
• cablurile de sub panouri — prinse de șine, nu întinse pe țiglă, fără urme de dinți;
• sticla — fără fisuri în formă de pânză de păianjen, fără zone maronii sau îngălbenite pe celule;
• frunzele și crengile strânse între panouri și acoperiș, care țin umezeala și sunt un risc în plus de incendiu dacă un conector se încălzește;
• jgheabul de sub panouri, în care ajunge tot ce ai spălat.

Orice problemă din lista asta ține de instalator, nu de găleată.