Revizia centralei termice: ce se verifică și cât de des

O centrală murală pe gaz arde gaz toată iarna într-o cutie închisă, de obicei în bucătărie sau pe hol. Revizia e momentul în care cineva o deschide, o curăță și măsoară dacă arde cum trebuie. Nu e o formalitate pentru ștampilă. Un electrod uzat, un schimbător plin de praf sau un vas de expansiune rămas fără aer sunt defecte care nu dau niciun semn în septembrie. Apar în prima săptămână geroasă, când toată lumea sună la service în același timp.

Cât de des: ce cere legea și ce cere producătorul

Aici se amestecă de obicei trei lucruri diferite: revizia centralei, verificarea tehnică periodică ISCIR a centralei și verificarea instalației de gaze. Le fac firme diferite, au termene diferite și nu se înlocuiesc una pe alta.

Obligația legală pentru centralele de apartament și de casă (puteri sub 400 kW) e verificarea ISCIR la doi ani. Producătorii cer însă revizie anuală, iar cei mai mulți leagă de ea garanția extinsă. În practică, firmele fac revizia și VTP-ul în aceeași vizită, iar în anul dintre ele faci doar revizia. Răspunderea e a utilizatorului, adică a ta, nu a asociației de proprietari și nici a furnizorului de gaz. Dacă stai în chirie, contractul spune cine plătește; dacă nu spune nimic, lămurește asta înainte de sezon.

Verificarea instalației de gaze e altceva: operatorul ANRE verifică țevile, robinetele, racordurile și etanșeitatea de la contor până la aparate, nu interiorul centralei. Ține tu minte data ultimei verificări, nu te baza pe o scrisoare. Și nu deschide ușa celor care sună nechemați și se prezintă „de la gaze”: cere legitimația și autorizația ANRE, iar programarea o faci tu, cu o firmă aleasă de tine.

Ce face tehnicianul la o revizie completă

O revizie făcută cum trebuie durează o oră și jumătate, două. Dacă schimbătorul trebuie demontat sau decalcifiat, trei.

Circuitul de gaz și arderea

• Desface camera de ardere și curăță arzătorul. La centralele clasice (atmosferice) sunt mai multe rampe de arzătoare pe care se strânge praf. La cele în condensare e un arzător cilindric sau plat, cu ventilator.
• Verifică electrodul de aprindere și electrodul de ionizare: distanța față de arzător, uzura, depunerile. Un electrod de ionizare murdar dă cele mai multe erori de „lipsă flacără”.
• Curăță schimbătorul primar pe partea de ardere, cu perie sau aer comprimat, și cu produsele indicate de producător la cele în condensare.
• Schimbă garnitura camerei de ardere acolo unde producătorul cere asta la fiecare deschidere. Garnitura veche, refolosită, e una dintre scăpările frecvente.
• Verifică etanșeitatea racordului de gaz cu detector sau spumă și reglează presiunea gazului la valvă, la minim și la maxim, după cartea tehnică.

Circuitul de apă

• Măsoară presiunea aerului din vasul de expansiune, cu circuitul de apă al centralei golit. Valoarea obișnuită e în jur de 1 bar, dar depinde de înălțimea instalației și de indicațiile producătorului.
• Curăță filtrul de pe retur și sita de la intrarea apei reci.
• Verifică schimbătorul în plăci pentru apa caldă menajeră și îl decalcifiază dacă debitul a scăzut. Dacă fierbătorul din bucătărie se umple de calcar în câteva săptămâni, schimbătorul în plăci e și el afectat.
• Verifică supapa de siguranță (se deschide la 3 bar), pompa și aerisitorul automat. Pompa care a stat toată vara se poate bloca; multe centrale o pornesc singure scurt, periodic, dar nu toate.

Evacuarea gazelor arse

La centralele cu tub coaxial (cele mai multe din blocuri), tehnicianul verifică îmbinările, garniturile și terminalul de pe fațadă. La cele în condensare, tubul orizontal trebuie să aibă o ușoară pantă spre centrală, ca să curgă condensul înapoi în ea, nu să picure pe fațadă. La centralele vechi cu tiraj natural, legate la coș, se măsoară tirajul și se verifică senzorul de refulare, cel care oprește centrala dacă gazele arse ies înapoi în cameră.

Partea electrică și siguranțele

Se verifică împământarea, conexiunile, ventilatorul, presostatul de aer, sondele de temperatură. Pe centralele cu afișaj, tehnicianul citește istoricul erorilor: o eroare care a apărut de zece ori într-o iarnă spune mai mult decât orice test făcut pe loc.

Analiza gazelor arse: bonul pe care să-l ceri

Partea care deosebește o revizie de o ștergere de praf e analiza de ardere. Tehnicianul introduce sonda unui analizor în orificiul de pe tubul de evacuare, cu centrala pornită la putere maximă, și citește oxigenul, dioxidul de carbon, monoxidul de carbon (CO), temperatura gazelor arse și randamentul. Analizorul scoate un bon.

Cere bonul și păstrează-l lângă cartea centralei. Nu trebuie să știi pe dinafară limitele: ele sunt în cartea tehnică a modelului tău, iar tehnicianul trebuie să ți le arate. Ce poți urmări singur e evoluția. Un CO care crește de la un an la altul arată un arzător care se murdărește, un schimbător înfundat sau un reglaj care a fugit.

Tot atunci se măsoară CO în încăpere. Acolo valoarea corectă e zero. Orice citire constantă în cameră înseamnă că ceva scapă, și centrala nu se mai pornește până nu se găsește cauza.

Centrala în condensare: ce are în plus

Centralele în condensare scot mai multă căldură din același gaz, dar produc apă acidă: câțiva litri pe zi, în ger. De aici câteva puncte care la o centrală clasică nu există:

• Sifonul de condens se demontează, se spală și se umple cu apă înainte de repornire. Un sifon gol lasă gazele arse să iasă pe scurgere, în casă.
• Scurgerea condensului trebuie să meargă în canalizare, printr-un furtun care nu îngheață. Furtunul scos direct afară pe fațadă îngheață iarna, apa se strânge în centrală și aceasta se oprește în eroare.
• Schimbătorul primar se curăță numai cu ce acceptă producătorul. Unele schimbătoare din aluminiu se corodează de la soluții acide pe care cele din inox le suportă.

Tot aici e o greșeală de reglaj frecventă: o centrală în condensare setată la 75–80°C pe tur condensează puțin sau deloc, pentru că apa care se întoarce e prea caldă. Întreabă tehnicianul ce temperatură de tur se potrivește cu caloriferele tale. Mai jos înseamnă de obicei gaz mai puțin, cât timp casa se încălzește.

Când o faci: calendarul bun

Programează revizia în august sau septembrie. Din octombrie, firmele au liste de așteptare de una până la trei săptămâni, iar piesele pentru modelele mai rare se comandă și ele cu zile de așteptare. Dacă revizia scoate la iveală un vas de expansiune mort sau un schimbător în plăci spart, în septembrie ai timp să-l înlocuiești fără să stai în frig.

Unii tehnicieni preferă revizia la sfârșitul sezonului, în aprilie–mai, cu argumentul că depunerile sunt proaspete și vezi exact ce a lăsat iarna. Nu e greșit. Dezavantajul e că după vară pompa și vasul de expansiune pot avea surprize noi, așa că o pornire de probă în septembrie tot e bine să faci.

La munte, unde centrala merge din septembrie până în mai, revizia trebuie făcută la începutul lui septembrie sau chiar în august. La câmpie, până la jumătatea lui octombrie e încă liniște.

Cât costă

Prețurile de mai jos sunt cele care se practică pentru o centrală murală de apartament. Diferențele vin din oraș (în București și Cluj e mai scump decât în orașele mici), din distanța până la tine, din marcă și din faptul că piesele sunt originale sau compatibile.

Un preț de revizie mult sub 150 lei înseamnă de obicei o vizită de 20 de minute, fără analizor. O centrală cu schimbătorul înfundat consumă mai mult gaz decât una curată, așa că revizia făcută pe jumătate nu te costă mai puțin.

Ce verifici tu între două revizii

Carcasa centralei nu o deschizi. Camera de ardere e etanșă și un capac pus strâmb schimbă arderea. Rămân însă câteva lucruri care nu cer scule:

• Manometrul. Cu instalația rece, presiunea stă între 1 și 1,5 bar. La cald urcă, de obicei până spre 2 bar. Dacă scade sub 1 bar mai des de o dată pe lună, există o scurgere undeva, pe la calorifere, robinete sau supapă.
• Completarea presiunii. O faci cu centrala rece, deschizând încet robinetul de umplere și închizându-l la 1,2–1,5 bar. Îl închizi bine: un robinet de umplere lăsat întredeschis urcă presiunea până deschide supapa.
• Aerisirea caloriferelor la începutul sezonului. După aerisire presiunea scade și trebuie completată.
• Grila de aerisire a încăperii, dacă centrala sau aragazul o cer. Nu o astupa iarna cu bandă sau cu un tablou. La centralele cu tiraj natural, aerul de ardere vine de acolo.
• Terminalul de pe fațadă, să nu fie acoperit de zăpadă, de cuiburi sau de o prelată.
• Detectorul de gaz, apăsând butonul de test. Pe lângă el, un detector de CO pe baterii, montat în camera centralei, costă puțin și prinde exact ce detectorul de gaz metan nu vede.

Semne că nu mai aștepți revizia

Dacă simți miros de gaz, nu umbla la centrală. Închide robinetul de gaz, nu aprinde lumina și nu acționa întrerupătoare, deschide ferestrele, ieși din locuință și sună la 112 sau la dispeceratul de urgență al distribuitorului, de afară. La fel dacă sună detectorul de CO sau dacă cei din casă au dureri de cap, amețeli ori greață care trec când ies afară.

Chemi service-ul în câteva zile, fără să aștepți toamna, când:

• flacăra, la centralele unde se vede, e galbenă sau portocalie în loc de albastră, ori apare funingine;
• centrala pornește cu o pocnitură sau încearcă de mai multe ori până se aprinde;
• presiunea urcă spre 3 bar când se încălzește și supapa începe să picure, semn tipic de vas de expansiune fără aer;
• auzi un zgomot ca de ceainic care fierbe, de la depunerile din schimbător;
• apa caldă vine când fierbinte, când rece, deși nimeni altcineva nu folosește apă;
• același cod de eroare apare de mai multe ori pe săptămână, chiar dacă o resetare îl șterge.

Cum recunoști o revizie făcută pe fugă

O revizie reală lasă urme: camera de ardere a fost deschisă, ai un bon de la analizor, iar în cartea tehnică sau în livretul centralei e trecută data, ce s-a făcut și ce piese s-au schimbat, cu numele firmei și numărul autorizației. La VTP primești și documentul de verificare ISCIR.

Semne rele: vizită sub jumătate de oră, fără analizor scos din geantă, fără nimic scris în carte, „am suflat puțin și e bine”. Cere să vezi piesele înlocuite și păstrează-le pe cele vechi până la plată. Un electrod nou costă puțin, dar trecut pe factură fără să fi fost schimbat e o practică pe care o întâlnești destul de des.